//
BLOCAJ ÎN CONSILIUL JUDEȚEAN! ORDINEA DE ZI A FOST RESPINSĂ LA VOT Reviewed by Momizat on . Ședința ordinară a Consiliului Județean, convocată în data de 14 octombrie, s-a încheiat înainte să înceapă. Pe ordinea de zi a dezbaterilor se afla mult discut Ședința ordinară a Consiliului Județean, convocată în data de 14 octombrie, s-a încheiat înainte să înceapă. Pe ordinea de zi a dezbaterilor se afla mult discut Rating: 0
You Are Here: Home » Administratie » BLOCAJ ÎN CONSILIUL JUDEȚEAN! ORDINEA DE ZI A FOST RESPINSĂ LA VOT

BLOCAJ ÎN CONSILIUL JUDEȚEAN! ORDINEA DE ZI A FOST RESPINSĂ LA VOT

BLOCAJ ÎN CONSILIUL JUDEȚEAN! ORDINEA DE ZI A FOST RESPINSĂ LA VOT

Ședința ordinară a Consiliului Județean, convocată în data de 14 octombrie, s-a încheiat înainte să înceapă. Pe ordinea de zi a dezbaterilor se afla mult discutata rectificare a bugetului pe anul 2014, urmată de proiectul de hotărâre privind repartizarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, puncte care au suscitat, în ultima vreme, multe discuții. Reprezentanții ACL au dat de înțeles că nu sunt de acord cu modul în care se dorește împărțirea banilor, unul dintre motivele de supărare fiind acela că primarii care au plecat de la PDL la PSD ar primi sume mai mari. Evident, era și o ocazie numai bună de a se verifica, dar și de a transmite un semnal de forță la adresa PSD. Ca să descurajeze orice posibil act de indisciplină politică și pentru vedea pe viu cum și, mai ales, dacă funcționează noua majoritate creată în jurul ACL, la ședință și-au făcut apariția și copreședinții Alianței Creștin Liberale – Iulian Vladu și Ludovic Orban.

cjd de pus

A fost supus la vot procesul  verbal al ședinței anterioare, care a fost și aprobat, moment după care președintele Consiliului Județean Dâmbovița i-a informat pe cei prezenți că a fost modificată ordinea de zi. Au fost înlocuite patru proiecte de hotărâre, Adrian Țuțuianu menționând că are acest drept, ca inițiator al convocării. Reprezentanții ACL au întrebat dacă punctele introduse au fost discutate în comisii, iar răspunsul a fost afirmativ. Proiectul modificat al ordinii de zi a fost supusă la vot, iar rezultatul nu a întârziat să apară, acesta confirmând că ACL are majoritatea. Proiectul a obținut numai 15 voturi “pentru” dintr-un total de 35.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a arătat că ședința nu poate continua, subliniind că este “prima ședință în care nu se adoptă nicio hotărâre”, începându-se, probabil, numărătoarea pâna la 3!

tutuianu sedinta inchisa cjd 14 oct

Rezultatul votului nu este o surpriză, în condițiile în care liberalii și democrat liberalii și-au unit destinele politice, iar PSD a pierdut doi consilieri județeni care au ales statutul de independent. Nici cu PPDD nu mai poate funcționa protocolul de colaborare, întrucât doi dintre aleșii respectivului partid au trecut în rândul independenților. E adevărat, la această situație s-a adăugat demisia consilierului Teordor Vasiliu, acesta fiind, de altfel, unul dintre punctele introduse pe ordinea de zi. Surpriza ar putea fi doar rapiditatea cu care majoritatea și produs “efectul” în ședința respectivă.

loc gol vasiliu

După ce a anunțat că ședința nu mai poate continua, președintele Consiliului Județean a convocat o nouă ședință: în aceeași zi, marți, 14 octombrie, dar la ora 21.00, la “concurență” cu meciul de fotbal România – Finlanda.

About The Author

Number of Entries : 933

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

© 2014 BPS