//
DELEGAŢIE DIN CHINA, LA CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA Reviewed by Momizat on . Comunicat de presă Astăzi, 23.05.2017, la sediul instituției noastre, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Claudia Gilia, a primit vizita unei deleg Comunicat de presă Astăzi, 23.05.2017, la sediul instituției noastre, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Claudia Gilia, a primit vizita unei deleg Rating: 0
You Are Here: Home » Administratie » DELEGAŢIE DIN CHINA, LA CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA

DELEGAŢIE DIN CHINA, LA CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA

DELEGAŢIE DIN CHINA, LA CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA

Comunicat de presă

Astăzi, 23.05.2017, la sediul instituției noastre, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Claudia Gilia, a primit vizita unei delegații de femei antreprenor din Beijing (Republica Populară Chineză). Delegația a fost însoțită de europarlamentarul Viorica Dăncilă, iar la întâlnire au fost prezenți și reprezentanți ai mediului de afaceri dâmbovițean. La eveniment au mai participat: Oana Vlăducă – deputat, Carmen Holban – deputat, Gelu Rusescu – președintele Camerei de Comerț și Industrie Dâmbovița.

În cuvântul de bun-venit, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Claudia Gilia, a subliniat atât faptul că, în România, antreprenoriatul este susţinut astăzi fie în mod direct – prin măsurile şi acţiunile întreprinse în mod special pentru femei, fie în mod indirect – prin încurajarea antreprenoriatului în general., cât și beneficiile pe care le aduc aceste întâlniri: ”Evenimentul de astăzi este o oportunitate deosebită de a interacționa, de a schimba opinii cu privire la modul în care evoluează mediul de business din România și din Republica Populară Chineză, dar și un moment de a împărtăși experiențe trăite. Multe femei au ştiut să “inventeze” un loc de muncă, au fost dispuse să rişte, au reuşit să se împartă între familie şi serviciu, au realizat un spaţiu propriu personal şi profesional. Datorită lor astăzi putem vorbi de antreprenoriat feminin. Antreprenoriatul feminin este strâns legat de imaginea femeii în societate, şi implicit de cultură şi mentalitate. Femeile antreprenor, al căror număr este în creştere, au avut întotdeauna o abordare mai pragmatică a problemelor, ele fiind mai atente atât la cerinţele evidente, cât şi la cele mai subtile. Acestea au dovedit de multe ori că au inteligenţă, personalitate puternică, creativitate, carismă şi soluţii la cele mai dificile probleme cu care se poate lupta un om de afaceri. Suntem astăzi aici să deschidem noi orizonturi către parteneriatul româno-chinez, dar și noi punți ale prieteniei între doamnele din China și cel din Județul Dâmbovița. Distinse doamne din mediul de afaceri dâmbovițean, distinse reprezentante ale autorităților și instituțiilor publice din județul Dâmbovița, vă mulțumesc că ați răspuns invitației  noastre și doresc ca această întâlnire să fie un prim pas al demarării relațiilor comerciale și interumane dintre noi”.

Europarlamentarul Viorica Dăncilă și-a declarat, de asemenea, susținerea cu privire la necesitatea întăririi legăturii dintre China și România, afirmând următoarele: „Consider că această întâlnire este un eveniment important pentru judeţul Dâmboviţa atât din punct de vedere al dezvoltării relaţiilor de prietenie cu Republica Populară Chineză, cât şi a oportunităţilor investiţiilor în judeţul Dâmboviţa. Dâmboviţa este un judeţ în care avem oameni implicaţi, care vor să contribuie la dezvoltarea judeţului şi care îşi doresc ca investiţiile Republicii Populare Chineze să fie prezente în judeţ, acestea aducând o dezvoltare economică, creare de forţă de muncă, dar şi o aprofundare a relaţiilor dintre România şi China. Sperăm să concretizăm această vizită printr-o mai strânsă relaţie de prietenie, dar şi prin investiţii ulterioare care ne vor apropia şi mai mult.”

La rândul său, Liu Ling, preşedinta Federaţiei Femeilor din Beijing, a subliniat importanţa femeilor în mediul de afaceri, făcând apel, în acest sens, atât la consolidarea relaţiilor stabilite între femeile antreprenor din China şi România, cât şi la încurajarea şi susţinerea colaborării dintre cele două părţi în vederea concretizării investițiilor în ambele state: „Avem datoria de a ajuta femeile să se dezvolte. Scopul venirii noastre aici este și acela de a întări legătura dintre organizațiile de femei prin lucruri concrete.”

În cadrul întâlnirii de lucru au fost abordate subiecte privind posibilitățile de consolidare și dezvoltare a relațiilor de prietenie româno-chineze din punct de vedere economic, la eveniment participând 8 femei antreprenor din China care dețin afaceri în diferite domenii de activitate precum cel educațional, sportiv, cultural, comerț sau industria petrochimică.

             Intervenții pe acest subiect au mai fost susținute de către Oana Vlăducă – deputat și Gelu Rusescu – președintele Camerei de Comerț și Industrie Dâmbovița.

 

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

About The Author

Number of Entries : 935

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

© 2014 BPS