//
PSD DÂMBOVIŢA: O NOUĂ SERIE DE CANDIDAŢI PENTRU PRIMĂRII. RĂMÂN „ÎN AŞTEPTARE” PATRU LOCALITĂŢI Reviewed by Momizat on . PSD Dâmboviţa a continuat seria prezentării candidaţilor la primării pentru alegerile locale din iunie 2016. Unul dintre candidaţii anunţaţi în recenta conferin PSD Dâmboviţa a continuat seria prezentării candidaţilor la primării pentru alegerile locale din iunie 2016. Unul dintre candidaţii anunţaţi în recenta conferin Rating: 0
You Are Here: Home » Recomandate » PSD DÂMBOVIŢA: O NOUĂ SERIE DE CANDIDAŢI PENTRU PRIMĂRII. RĂMÂN „ÎN AŞTEPTARE” PATRU LOCALITĂŢI

PSD DÂMBOVIŢA: O NOUĂ SERIE DE CANDIDAŢI PENTRU PRIMĂRII. RĂMÂN „ÎN AŞTEPTARE” PATRU LOCALITĂŢI

PSD DÂMBOVIŢA: O NOUĂ SERIE DE CANDIDAŢI PENTRU PRIMĂRII. RĂMÂN „ÎN AŞTEPTARE” PATRU LOCALITĂŢI

PSD Dâmboviţa a continuat seria prezentării candidaţilor la primării pentru alegerile locale din iunie 2016.

Unul dintre candidaţii anunţaţi în recenta conferinţă de presă a organizaţiei este primarul comunei Dărmăneşti, Matei Gheboianu.

Dacă la Dărmăneşti social democraţii merg pe mâna unui primar care are deja cinci mandate, la Corbii Mari vor arunca în luptă o persoană care intră pentru prima dată în competiţia electorală pentru o astfel de funcţie. Este vorba despre Ionuţ Bănică, în vârstă de 32 de ani, comisar-şef la Garda de Mediu Dâmboviţa. Referitor la această candidatură, Adrian Ţuţuianu a spus: „Ţin foarte mult ca Ionuţ Bănică să câştige primăria de la Corbii Mari, o comună mare, în care, din păcate, în două mandate sub conducerea actualului primar nu s-a întâmplat nimic important. Este localitatea care nu are nicio şcoală cu autorizaţie de funcţionare. Deşi acum Ministerul Dezvoltării Regionale finanţează prin Ordonanţa 28 reabilitarea şcolilor, Corbii Mari nu a dorit să depună niciun proiect”.

La Vlădeni, se înscrie în cursa electorală Daniel Oprea, PSD Dâmboviţa anunţând că aici s-a produs o schimbare de candidat. Din motive personale, candidatul anunţat iniţial s-a retras, rămânând însă pe lista de consilieri locali şi preşedinte al organizaţiei locale.

La Vulcana Băi se înregistrează o surpriză: independentul Emil Drăghici, primar de şase mandate, va candida pentru primărie, fără să se „înregimenteze” politic, dar beneficiind de susţinere din partea PSD. Adrian Ţuţuianu a subliniat: „Cred că este formula cea mai bună care ne va permite să obţinem un rezultat excelent pentru funcţia de primar şi pentru consilieri locali. ”

Desemnarea candidaţilor pentru primării a produs şi nemulţumiri. O astfel de situaţie s-a înregistrat la Dragodana, unde după ce PSD Dâmboviţa a anunţat candidatura lui Sandu Gheorghe pentru funcţia de primar, preşedintele organizaţiei locale (Ionete Nicu) a demisionat din partid. Gestul său a fost urmat de alţi patru mebri de partid, doi dintre aceştia fiind consilieri locali. Adrian Ţuţuianu a anunţat că va solicita Prefecturii să ia act de încetarea mandatelor acestora. Preşedintele social democraţilor dâmboviţeni a precizat că desemnarea candidaturii a fost făcută pe baza rezultatelor arătate de sondajul de opinie, cel mai bine plasat în preferinţele electoratului din Dragodana fiind Sandu Gheorghe.

PSD Dâmboviţa nu a definitivat lista de candidaţi pentru primării, aceasta urmând să fie completată cu numele candidaţilor pentru comunele Bezdead, Moţăieni, Crevedia şi Finta.

About The Author

Number of Entries : 964

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

© 2014 BPS