//
ȘI-A MAI TRECUT UNUL… PRIMARUL COMUNEI CREVEDIA A PLECAT LA PSD Reviewed by Momizat on . Zilele acestea s-a mai înregistrat un „transfer” politic, în rândul edililor. Este vorba despre primarul comunei Crevedia, Florin Teodorescu, și acesta îmbrățiș Zilele acestea s-a mai înregistrat un „transfer” politic, în rândul edililor. Este vorba despre primarul comunei Crevedia, Florin Teodorescu, și acesta îmbrățiș Rating: 0
You Are Here: Home » Politica » ȘI-A MAI TRECUT UNUL… PRIMARUL COMUNEI CREVEDIA A PLECAT LA PSD

ȘI-A MAI TRECUT UNUL… PRIMARUL COMUNEI CREVEDIA A PLECAT LA PSD

ȘI-A MAI TRECUT UNUL… PRIMARUL COMUNEI CREVEDIA A PLECAT LA PSD

Zilele acestea s-a mai înregistrat un „transfer” politic, în rândul edililor. Este vorba despre primarul comunei Crevedia, Florin Teodorescu, și acesta îmbrățișând doctrina social-democrată. Se pare că lista edililor din Dâmbovița care au fructificat această perioadă aflată sub semnul Ordonanței 55 pentru a trece la PSD se cam apropie de final. Adrian Țuțuianu, președintele Partidului Social Democrat Dâmbovița, a precizat: „Ultimul venit în PSD este primarul de la Crevedia. Din perspectiva partidului Social Democrat lucrurile sunt clarificate. Sunt și alții care mi-au bătut la ușa, dar pe care nu am dorit să-i aduc în PSD. Sunt 4-5 cel puțin, pe care nu i-am vrut în PSD”.

Mișcările de la nivelul comunei Crevedia au creat o oarecare tensiune în rândul social democraților mai vechi, dar Adrian Țuțuianu crede în rezolvarea situației, fiind convins că vor înțelege cu toții care sunt obiectivele principale ale partidului: Avem o majoritate în Consiliul Local. La Crevedia există o anumită stare de conflict între cei care au fost în Partidul Social Democrat și cei care au venit, pe care eu sunt convins că o s-o reglăm cu foarte multă inteligență. Toți colegii mei au înțeles că e în interesul PSD-ului să devină mai puternic, să devină mai atractiv pentru electorat și că avem un singur obiectiv: Victor Ponta președinte”.

Liderul PSD Dâmbovița spune că noii veniți nu au primit, în nicio localitate, funcții de conducere în organizații: În nicio localitate nu am umblat la structura de conducere din partid. Conducerea organizației comunale, orășenești, municipale e cea care a fost statutar desemnată, primarii sunt membri ai Partidului Social Democrat, și-atât”.

Dacă la capitolele primari și consilieri locali, PSD este în avantaj, în Consiliul Județean lucrurile sunt pe muchie de cuțit din cauza alianței PDL-PNL, dar și a aleșilor care au preferat statutul de independent. Întrebat dacă a discutat cu consilierii județeni independenți, în perspectiva următoare ședințe de Consiliu Județean, Adrian Țuțuianu a precizat:O să discut mâine cu toți, și cu cei din PDL-PNL, pentru că am încercat și la repartiția asta a banilor să fiu foarte echilibrat. Am avut discuții cu toți primarii care au avut lucrări pe Ordonanța 28, toți primesc bani, unii primesc bani pentru ceea ce urmează să facă,alții primesc bani pentru ceea ce este deja lucrat și nedecontat. Și eu cred că, în general, am încercat să mențin echilibrul. Lucrul ăsta mă va caracteriza, indiferent de câți primari o să am”.

Pe 17 octombrie se închide perioada de „clarificare doctrinară”, dată după care se va trage linie și se va face bilanțul. Evident, „cheia” va fi în rezultatele alegerilor prezidențiale, care vor arăta cât a însemnat, în cifre, trecerea unui număr important de edili și consilieri locali la PSD.

About The Author

Number of Entries : 938

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

© 2014 BPS