//
VICTOR PONTA, CÂTEVA DECLARAȚII DESPRE CAMPANIA ELECTORALĂ ȘI UN MESAJ PENTRU COLEGII SĂI DE PARTID Reviewed by Momizat on . O adevărată desfășurare de forțe guvernamentale, la Târgoviște, cu ocazia inaugurării Centrului de Cercetare Științifică, din Campusul Universității Valahia. Pr O adevărată desfășurare de forțe guvernamentale, la Târgoviște, cu ocazia inaugurării Centrului de Cercetare Științifică, din Campusul Universității Valahia. Pr Rating: 0
You Are Here: Home » Politica » VICTOR PONTA, CÂTEVA DECLARAȚII DESPRE CAMPANIA ELECTORALĂ ȘI UN MESAJ PENTRU COLEGII SĂI DE PARTID

VICTOR PONTA, CÂTEVA DECLARAȚII DESPRE CAMPANIA ELECTORALĂ ȘI UN MESAJ PENTRU COLEGII SĂI DE PARTID

VICTOR PONTA, CÂTEVA DECLARAȚII DESPRE CAMPANIA ELECTORALĂ ȘI UN MESAJ PENTRU COLEGII SĂI DE PARTID

O adevărată desfășurare de forțe guvernamentale, la Târgoviște, cu ocazia inaugurării Centrului de Cercetare Științifică, din Campusul Universității Valahia. Premierul Victor Ponta a fost prezent la eveniment, însoțit de nu mai puțin de șase reprezentanți ai Cabinetului său (Rovana Plumb, Mihnea Costoiu, Eugen Teodorovici, Remus Pricopie și Daniel Constantin, Robert Cazanciuc). Și cum ne cam apropiem de deznodământului primului episod al campaniei electorale, iar Victor Ponta este candidatul la președinție plasat de sondaje pe primul loc în intențiile de vot, vom consemna câteva dintre răspunsurile sale pe marginea acestei competiții încleștate. Competiție din care nu lipsesc scandalurile dosarelor penale, la “concurență” cu luptele crâncene pentru funcția de președinte al PSD.

Victor Ponta a ținut să-i dea un răspuns principalului său contracandidat, Klaus Iohannis, care ar spera să câștige alegerile cu “ajutorul” DNA: “Domnul Iohannis spune: domle eu nu spun nimic, fiindcă-mi câștigă DNA-ul alegerile. Eu cred că este o concepție greșită și cred că va înțelege acest lucru. Cred că trebuie să-mi fac în continuare campania, pentru a arăta românilor ce pot să fac ca președinte”.

Victor Ponta a comparat declarațiile lui Klaus Iohannis, cu cele făcute, în timp, de Traian Băsescu: “Dl Iohannis, nu știu dacă gândește, dar vorbește ca dl Traian Băsescu și crede că stăpânește Justiția. Eu cred că nu stăpânește Justiția nici dl Iohannis, cu atât mai puțin eu. Și cred că dl Iohannis, vorbind și luând cu copy-paste toate declarațiile lui Băsescu, cade într-un ridicol de care se ferise până acum. Văd că și insultele le preia tot de la dl Băsescu. Dar, știți, când mă insulta Traian Băsescu, avea un farmec. Când mă insultă dl Iohannis, cu aceleași cuvinte, ne-apucă somnul. E un fel de Traian Băsescu, dar e doar formă, nu e și fondul lui Traian Băsescu și regret că dl Iohannis, care zicea c-o să facă o campanie civilizată, frumos, elegant, s-a răzgândit și văd că face o campanie exact ca Traian Băsescu în 2004 și 2009”.

Fie că a dat răspunsuri pe marginea declarațiilor făcute de principalul său contracandidat, fie pe tema eventualei locuințe preferate de un Victor Ponta care ar câștiga alegerile prezidențiale, președintele social democraților a ținut să le transmită un mesaj ferm colegilor săi de partid, care au pornit o luptă surdă, în interiorul formațiunii politice, pentru poziția de lider: funcția de președinte al PSD nu este încă vacantă: “Problema este că orice alegere nu este câștigată până la momentul voturilor și orice funcție, inclusiv a mea, de președinte la PSD, nu e liberă până nu plec într-o altă funcție. Și au înțeles asta toți“.

Și ca să fie sigur că mesajula fost bine (și de către toți) înțeles, Victor Ponta l-a transmis și într-o formă plastică: “Mesajul meu pentru toți colegii era să nu se mai ocupe de pielea ursului din pădure”. Ironia sorții face ca unii dintre cei vizați, să fie  un pic “ocupați” cu pădurea, fie ea retrocedată sau nu, așa că este imposibil să le scape mesajul.

About The Author

Number of Entries : 935

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

© 2014 BPS