Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a alocat sumele pentru obiectivele de investiții derulate prin...
Lună: iulie 2017
Pe traseul DJ 714A Moroeni – Cabana Căprioara – Valea Răteiului, podul existent la kilometrul 7+600 peste...
Joi, 13 iulie, a început Campionatul Naţional al Cadeţilor (12-14 ani), competiţie care are loc la Bazinul Olimpic...
Universitatea „Valahia” din Târgovişte, deţinătoare a calificativului „GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT”, organizează începând cu luna...
Agenţia de Dezvoltare Sud Muntenia a informat conducerea administrativă a oraşului Pucioasa că proiectul care vizează eficientizarea...
Agenţia de Dezvoltare Sud Muntenia a informat conducerea administrativă a oraşului Pucioasa că proiectul care vizează eficientizarea...
Deputatul PNL Cezar Preda consideră că numirea dâmboviţeanului Adrian Ţuţuianu la conducerea Ministerului Apărării Naţionale e un...
Deputatul PNL Cezar Preda a vorbit, într-o recentă conferinţă de presă, mult-discutatul subiect al schimbării premierului, dar...
Comunicat de presă Astăzi, 7 iulie 2017, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a semnat autorizaţia de...
Din cauza furtunii de azi-noapte, 600 de gospodării din trei localităţi dâmboviţene (Cândeşti, Perşinari, Gura Ocniţei) au rămas fără...
