- drumuri reabilitate, zone de agrement reamenajate, trenuleț turistic
Stațiunea balneoclimatică Pucioasa marchează, prin finalizarea unui amplu proiect de dezvoltare a infrastructurii turistice, o etapă decisivă. Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii turistice în stațiunea balneoclimatică orașul Pucioasa”, investiție cofinanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, vizează o abordare integrată. Cele trei componente importante sunt mobilitatea, spațiile verzi și zonele de agrement. Au fost reabilitați peste 6,1 kilometri de drumuri, fiind asigurat accesul către principalele puncte de interes ale stațiunii. Este vorba despre străzile: Avram Iancu și Aleea Ardealului; Bulevardul Gării și Strada Libertății; Străzile 1 Decembrie, Stadionului, Dacia, Moțăieni și Carierii.
Au fost modernizatei trotuarele și sistemele de preluare a apelor pluviale, asigurând un standard ridicat de confort și siguranță pentru localnici și turiști deopotrivă.
Stațiunea beneficiază acum de două noi zone de relaxare complet reamenajate: Grădina Gării (2.579 mp) și Grădina Stadionului (4.527,96 mp), dotate cu:
- Sisteme de iluminat eco-friendly cu panouri solare;
- Mobilier urban modern (bănci, pergole);
- Locuri de joacă pentru copii și zone de fitness în aer liber (în Grădina Gării);
- Vegetație diversificată, de la flori și arbuști la arbori ornamentali.
Trenuleț turistic cu o capacitate de minimum 40 de locuri, este, fără îndoială, un punct de atracție. Acesta oferă o alternativă de agrement inedită, contribuind la reducerea traficului auto în zonele centrale.
Investiția, implementată de Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Pucioasa, are ca obiectiv general creșterea numărului de vizitatori cu peste 20% față de nivelul anului 2015, într-un orizont de 5 ani de la finalizare.
Obiective specifice:
Dezvoltarea infrastructurii rutiere pentru turismul balnear din stațiunea balneoclimatică Pucioasa, respectiv reabilitarea a 6,168 km de drum;
Crearea de spații verzi în stațiunea balneoclimatică Pucioasa: două grădini, una cu o suprafață de 2.579,00 mp și alta cu o suprafață de 4.527,96 mp;
Crearea unei infrastructuri de agrement în stațiunea balneoclimatică Pucioasa, respectiv un autovehicul rutier tip „trenuleț”, cu o capacitate de transport de minim 40 locuri.
Primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, a declarat în cadrul conferinței de presă care a marcat închiderea proiectului: „Noi, de când am venit în 2016, am spus-o cel puțin la câțiva dintre dumneavoastră de multe ori: am încercat să construim un răspuns la întrebarea „ce aș căuta eu ca turist în Pucioasa?”. Și este adevărat că din punct de vedere al turismului balnear, Pucioasa are niște condiții excepționale.
Numai că în România nu am ajuns încă în momentul în care să lucrăm foarte mult la prevenție, să spunem așa, să verificăm starea de sănătate înainte să ajungem să venim la tratament. Până una alta, astăzi stațiunea Pucioasa este plină de pensionari care vin la băi, dar noi vrem să realizăm și un alt fel de turism.
Iar din tot ceea ce am realizat și din tot ceea ce vom realiza în perioada următoare, vrem să devenim atractivi, exact cum am spus și mai devreme, în primul rând pentru turismul de weekend, pentru că suntem foarte aproape de localități mari. Avem o zonă verde, curată, sănătoasă și chiar liniștită și prietenoasă. Ne bazăm pe toate aceste argumente și, împreună cu toate investițiile pe care le-am realizat, cred eu că Pucioasa își va recăpăta locul pe hartă pe care l-a avut atâta vreme în turismul românesc”.

