Pentru această toamnă, Facultatea de Ingineria Materialelor și Mecanică din cadrul
Universității „Valahia” din Târgoviște propune candidaților programe de studii pentru toate cele
trei cicluri universitare: licență, masterat și doctorat.
La nivelul studiilor universitare de licență, candidații pot opta pentru programele cu
durata de patru ani:
Știința materialelor;
Echipamente pentru procese industriale;
Inginerie economică în domeniul mecanic.
Pentru absolvenții de licență, oferta de masterat cuprinde programe cu durata de doi ani,
orientate către aprofundarea pregătirii în domeniul materialelor și al ingineriei mecanice:
Engineering of Sustainable Materials;
Materiale avansate;
Echipamente moderne de fabricare și testare în inginerie mecanică.
Cei interesați de cercetarea științifică își pot continua pregătirea prin studiile doctorale
în domeniile Ingineria materialelor și Inginerie mecanică.
Calendarul sesiunii din septembrie 2026
Pentru programele de licență, înscrierile online sunt programate în perioada 2-15
septembrie 2026. Rezultatele vor fi afișate în 16 septembrie, iar candidații declarați admiși vor
putea încheia contractele de studii în perioada 17-21 septembrie. În zilele de 23 și 24
septembrie, dacă este cazul, se va realiza completarea actului adițional privind forma de
finanțare (buget sau taxă). Listele finale vor fi afișate în 25 septembrie.
Pentru programele de masterat, înscrierile online se încheie în 18 septembrie 2026, ora
17:00. Probele eliminatorii și/sau probele de concurs sunt programate pentru 21 septembrie, iar
rezultatele vor fi afișate în aceeași zi. Încheierea contractelor pentru candidații declarați admiși
va avea loc în perioada 22-24 septembrie, iar listele finale vor fi publicate în 26 septembrie.
În cazul studiilor doctorale, înscrierile se desfășoară în perioada 2-7 septembrie.
Verificarea și validarea dosarelor sunt programate pentru 8-9 septembrie, iar în 10
septembrie va avea loc proba de competență lingvistică. Colocviul de admitere este programat
pentru 11 septembrie, dată la care vor fi afișate rezultatele și, dacă va fi cazul, se va realiza
redistribuirea locurilor rămase neocupate. Încheierea contractelor de studii este prevăzută pentru
perioada 14-18 septembrie, iar listele finale vor fi afișate în 18 septembrie.
Cum se desfășoară admiterea
Dosarele pot fi depuse online, prin platforma www.admitere.valahia.ro, unde sunt
disponibile informațiile și documentele necesare. Candidații care au nevoie de sprijin pot
beneficia de asistență tehnică la sediul Facultății de Ingineria Materialelor și Mecanică.
Informațiile privind înscrierea la studiile universitare de doctorat pot fi consultate pe
pagina Școlii Doctorale: www.sd.valahia.ro/admitere/.
Facultatea de Ingineria Materialelor și Mecanică are legături active cu mediul profesional
și de cercetare, dezvoltate prin proiecte și colaborări care se reflectă în oportunități concrete
pentru studenți. Printre acestea se numără forme de sprijin financiar, burse și participarea la
activități alături de organizații din domeniu.
Candidații interesați pot alege programul de studii care corespunde intereselor și
planurilor lor profesionale și pot deveni parte din comunitatea academică a Universității
„Valahia” din Târgoviște.
