ADRIAN ȚUȚUIANU, DESPRE EFECTELE BLOCAJULUI DIN CONSILIUL JUDEȚEAN
Așadar, nici în cea de-a patra ședință de Consiliu Județean nu s-a ajuns la adoptarea proiectelor care vizează rectificarea bugetară și alocarea banilor către localități.
Președintele Consiliului Județean a făcut câteva precizări:”Din discuția pe care am avut-o de dimineață, am găsit soluții să suplimentăm sumele alocate primăriilor din impozitul pe venit din TVA și dintr-un fond de rezervă constituit special la nivelul Consiliului Județean și la propunerea dlor Trifan și Ferariu am acceptat ca cei care să primească bani din fondul de rezervă să fie primari din Partidul Social Democrat, pentru a nu crea nimănui sentimentul că aș putea să-mi iau un angajament pe care să nu-l respect ulterior. Am alocat în proiect, la propunerea consilierilor independenți și a consilierului Vasile Moise, de la Partida Romilor, am adăugat sume din echilibrare pentru Târgoviște, Dragodana, Mogoșani, Fieni, I.L. Caragiale, Gura Ocniței, Moroeni, Răcari și Vlădeni, ținând cont de solicitările pe care dânșii le-au cunoscut ca fiind însușite și de cei din ACL”.
Adrian Țuțuianu a vorbit și despre efectele acestui blocaj înregistrat la nivelul Consiliului Județean: „Deja s-a depășit limita, și legală, dar și limita care ține de oportunitatea realizării anumitor cheltuieli. Noi avem de făcut lucrări pe drumuri, foarte multe, iar lucrurile nu pot fi blocate la nesfârșit. Mai sunt două săptămâni, maxim trei, în care mai putem lucra pe drumurile județene. De asemenea, sunt sume de repartizat către persoanele cu handicap, pentru echilibrarea bugetelor locale și pentru acoperirea datoriilor pe care unitățile administrativ teritoriale le au către diverși furnizori.
Eu cred că deja ne plasăm într-o situație în care creăm mari prejudicii și județului Dâmbovița, dar și unităților administrativ teritoriale din județ”.
Pentru ora 19.30 este convocată o nouă ședință de Consiliu Județean. Prin venirea, alături de PSD, a noilor independenți Mihai Trifan și Ioan Ferariu, demisionari din PDL, s-a creat o oarecare breșă, putând să spunem că deși părea pierdut pentru social democrați, meciul încă se mai joacă. Pe de altă parte, la aceată oră au loc negocieri între președintele Consiliului Județean și copreședinții ACL, dar nu e mai puțin adevărat că și miza (unul dintre cele două posturi de vicepreședinte) este mare. Așa că este greu de intuit care va fi deznodământul acestei seri.
About The Author
Related posts
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.