DÂMBOVIȚA – COD PORTOCALIU DE VREME REA, MĂSURI ȘI RECOMANDĂRI
COMUNICAT DE PRESĂ – 20.09.2017
Măsuri dispuse la nivel judeţean pentru intervenția în sprijinul populației care poate fi afectată de manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase.
Începând de astăzi, de la ora 16:00, până mâine la ora 10:00, județul Dâmbovița se va afla sub incidența avertizării de Cod Portocaliu, caracterizat de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată și înregistrarea de cantități importante de apă pe arii extinse, cuprinse, în general, între 50 și 70 l/mp.
Pentru asigurarea acțiunilor preventive la nivelul comunităților, s-au luat următoarele măsuri:
– înştiinţarea comitetelor locale pentru situații de urgență de la nivelul judeţului, care au obligaţia de asigurare a fluxului informaţional – decizional, de a monitoriza cu atenție evoluția fenomenelor hidrometeorologice la nivelul localităţilor şi de asigurare a permanenţei la nivel local;
– întrunirea în şedinţă extraordinară a Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă;
– activarea, la sediul ISU „Basarab I” Dâmboviţa, a Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate şi descentralizate la nivel judeţean cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă);
– activarea grupei operative de la nivelul ISU „Basarab I” Dâmboviţa;
– monitorizarea, evaluarea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele meteorologice din această perioadă şi intervenţia operativă, unde situaţia o impune;
– verificarea asigurării permanenţei la nivelul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă.
– suspendarea cursurilor la unităţile de învăţământ cu program de după-amiază, în ziua de azi – 20 septembrie a.c.
Pentru eficientizarea misiunilor de răspuns în județele aflate sub avertizare de Cod Portocaliu, din ordinul inspectorului general al IGSU, la nivelulul judeţului Dâmboviţa va fi dislocat un detașament operativ de la ISU București-Ilfov, format din 10 pompieri, care vor încadra tehnică destinată intervenției la inundații (un camion, două motopompe transportabile și o motopompă remorcabilă – de mare capacitate și un microbuz pentru transportul personalului la intervenții).
Situația la nivel național va fi atent monitorizată de către Centrul Operațional Național din cadrul IGSU.
RECOMANDĂRI pentru populaţie.
Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice, să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică.
De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic (pe timp de furtună) respectaţi următoarele recomandări:
– parcaţi autoturismele în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate;
– rămâneţi în locuinţă sau alte spaţii care vă asigără protecţia;
– nu vă adăpostiţi sub copaci deoarece aceştia pot fi doborâţi de vânt;
– nu vă atingeţi de firele de electricitate căzute la pământ.
Având în vedere posibilitatea averselor cu căderi semnificative de apă, recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
AL I.S.U. „BASARAB I” DÂMBOVIŢA
About The Author
Related posts
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.