DE SFÂNTĂ MARIE MARE, MULŢI DÂMBOVIŢENI ŞI-AU SĂRBĂTORIT LOCALITĂŢILE
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului reprezintă o zi specială pentru multe comunităţi din Dâmboviţa, în data de 15 august fiind sărbătorită ziua mai multor localităţi. Şi anul acesta, în oraşul Răcari au fost organizate manifestări dedicate acestui moment, având loc şi o şedinţă festivă a Consiliului Local, găzduită de Liceul Ion Ghica, la care au luat parte, alături de locuitori ai oraşului, reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi locale, deputatul Georgică Dumitru, reprezentanţi ai PNL Dâmboviţa. În comunele Bucşani, Corneşti, Văleni Dâmboviţa şi Potlogi au fost organizate târguri de sezon, serbări câmpeneşti şi concerte de muzică uşoară şi populară.
La manifestări au fost prezenţi, alături de primarii localităţilor amintite, prefectul judeţului – Ioan Marinescu, Administratorul Public al județului, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Adrian Țuțuianu, administratorul public al judeţului – Alexandru Oprea, care le-au adresat tuturor urări de sănătate şi prosperitate.
About The Author
Related posts
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.