DEZBATERE PE TEMA MASTERPLANULUI PENTRU STAŢIUNEA PADINA-PEŞTERA
Comunicat de presă
Dezvoltarea stațiunii de interes național Peștera – Padina a fost astăzi, 20 noiembrie 2020, subiectul unei dezbateri găzduite de Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița (CJD).
Evenimentul organizat la inițiativa președintelui CJD, Corneliu Ștefan, face parte din seria acțiunilor desfășurate pentru elaborarea unei strategii de dezvoltare și amenajare a stațiunii turistice.
Alături de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, la dezbatere au participat: vicepreședintele CJD, Luciana Cristea, prorectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, Tiberiu Florescu, arhitectul-șef al județului, Teodor Bâte, președintele Asociației Peștera – Padina, Valentin Calcan, reprezentanți ai: Arhiepiscopiei Târgoviște, primăriei Moroeni, ai Instituției Prefectului și ai Direcțiilor Urbanism și Infrastructură Locală din cadrul CJD, consilierii județeni Ionuț Săvoiu și Corneliu Vișoianu, investitori și proprietari de terenuri din zona montană a județului.
În cadrul întâlnirii informale desfășurată astăzi, la care au fost prezenți și proprietarii de terenuri și investitorii din zona montană dâmbovițeană, au fost stabilite etapele ce trebuie parcurse pentru ca planurile pe care administrația județeană și le-a propus să poată fi concretizate într-un echilibru optim, între interesele mediului privat și interesul colectiv, respectând specificul zonei.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a subliniat importanța realizării acestui proiect și a cooperării între toți factorii implicați:
„Am inițiat acest dialog cu dumneavoastră, pentru a vă transmite că trebuie să ne unim forțele cu toții, indiferent de instituția pe care o reprezentăm sau de locul pe care îl avem în zona montană, pentru a avea într-adevăr, în județul Dâmbovița, o stațiune turistică de interes național, și nu așa cum este astăzi, doar pe hârtie. Aceasta este o discuție informală, o întâlnire pe care am inițiat-o, pentru a ști de unde plecăm. De stațiunea turistică de interes național vorbim de peste 30 de ani în județul Dâmbovița. Sau poate mai mult. Eu vă spun că astăzi trebuie să fie un moment T-zero. Să lăsăm toate discuțiile care au fost în urmă, și toate interesele, să ne unim forțele cu toții pentru a demara cel mai important proiect de turism din România și nu doar din Dâmbovița.
Eu, în calitate de președinte al CJD, vreau să depun toate eforturile pentru a demara acest proiect. Așa cum a prezentat și arhitectul-șef al județului, trebuie cât mai repede să ajungem la acel PUZ, să știm unde sunt zonele de dezvoltare, pe unde vin rețelele, utilitățile, drumurile, până la ultimul detaliu.
Trebuie să stabilim foarte clar și urgent, din punctul meu de vedere, strategia de dezvoltare a zonei montane. Noi astăzi nu avem o strategie de dezvoltare. Așa cum știți foarte bine, și consiliul județean, și orice primărie, și oricine din România își face un plan de strategie. Noi trebuie să avem pentru zona montană un plan de strategie al zonei.
Foarte important este să stabilim proprietatea terenurilor. Nu cred că știe astăzi nimeni în CJ proprietatea terenurilor. Nici publice nici private. Trebuie să știm concret cât e teren public și cât privat. De aceea, am spus la început că poate astăzi este un moment T-zero, în care putem să plecăm pe un drum corect.
Trebuie să lămurim foarte clar unde vom construi hoteluri de 3, 4, 5 stele, unde vom putea construi pensiuni, unde vom avea camping pentru zona montană, unde vom amplasa pârtiile de schi”.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
About The Author
Related posts
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.