DRUM NOU ÎN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA. A FOST APROBAT PROIECTUL PENTRU CONSTRUIREA DRUMULUI DE LEGĂTURĂ DN 7 – DN 72
Astăzi, în ședința Consiliului Județean Dâmbovița, a fost aprobat proiectul de hotărâre pentru construirea unui drum nou în județul Dâmbovița. Este vorba despre „Drum de legătură DN7 – DN72 pentru optimizarea accesibilității în zona urbană a orașului Găești”.
Traseul acestuia va porni din DN7 – zona Arctic, unde se termină actuala Centură a orașului Găești, aflată în execuție, și va avea o lungime de aproximativ 1,7 km, cu o bandă pe sens, făcând legătura cu DN72. Acest drum este gândit pentru a permite ocolirea completă a centrului orașului Găești de către autovehiculele ce se deplasează dinspre Autostrada A1 către Târgoviște.
Următorii pași vor consta în elaborarea studiului de fezabilitate și a documentațiilor necesare, pentru ca investiția finanțată din bugetul Consiliului Județean Dâmbovița să poată începe cât mai curând.
About The Author
Related posts
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.