ECO-VOLUNTARI ÎN MUNȚII BUCEGI
În perioada 15-19 iulie 2024, un grup de 40 de tineri din județele Dâmbovița și Ilfov (în mare parte, de la Școala nr. 4 Moreni, coordonați de doamna profesoară Mirela Vasile, dar și din câteva comune de pe valea Cricovului), a participat la seria I a proiectului „ECO-VOLUNTARI ÎN MUNȚII BUCEGI”, proiect implementat de Asociaţia Chindia Jurasic Park, cu finanţare din partea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Serviciile de cazare și masă au fost asigurate la pensiunea „Popasul Urșilor”, aflată la intrarea în bazinetul Padina, din masivul Bucegi, anunță reprezentanții Asociației Chindia Jurasic Park.
”Ca de obicei, prima zi este una de acomodare cu zona și cu traseele și a fost alocată unei drumeții ușoare spre Turbăria Lăptici și Cheile Tătarului, iar la întoarcere tinerii s-au implicat în clasica ecologizare (oare când se va termina aruncarea gunoaielor?), adică în colectarea gunoaielor găsite (într-adevăr, în cantități mai mici!) pe marginea drumului și în albia râului Ialomița.
Dimineața celei de-a doua zile începe cu o surpriză, o lecție de înviorare și are în program ture de speologie, atât în peșteră amenajată (celebra Peșteră a Ialomiței), cât și în mai puțin cunoscuta (dar, extrem de interesanta!) Peșteră a Pustnicului, aflată „la doi pași” de traseul spre Peștera Ialomiței. Muntele are frumusețile lui (drept pentru care vorbim despre marcaje turistice și/sau marcaje de Parc Natural), dar și pericolele lui, iar la acest ultim capitol, vorbim despre rătăcirea pe traseu, despre orientarea turistică și orientarea sportivă și organizăm o mică lecție de folosire a busolei, încheind cu un antrenant concurs de orientare cu busola, organizat spre valea Lăptici. În fiecare seară, se organizează în zona cabanei, jocurile copilăriei (pitita, minifotbal, macaua, șeptica) sau se ascultă muzica telefoanelor. Stingerea se dă la o oră aparent neagreată (23), dar a doua zi urma „ziua cea mai lungă”, un traseu de 7-8 ore, cu hrană rece în rucsac, cu echipament, cu apă, cu pelerină, o tură de aventură (controlată!).
Intrarea se face pe marcaj „triunghi galben”, pe Valea seacă a Tătarului, trecând pe lângă Peștera Ursului (urme de așezare paleolitică, aflate la cea mai înaltă altitudine din țară) și ajungând pe un frumos platou situat în partea vestică a Piciorului Tătarului. Aici sunt prezentate formele de endo-carst (peșteri, avene, abri-uri) și de exo-carst (chei, lapiezuri, doline, izbucuri etc.), dar și o bună parte din zecile de plante (flori, tufișuri, arbori) întâlnite în mini-expediția noastră. Între timp, pe traseu, au fost recondiționate și refăcute o bună parte din marcajele uzate sau deja șterse de condițiile meteo. Tura continuă cu urcarea în șaua Tătarului, cu mici pauze pentru a culege afine, dar ritmul crește odată ce ploaia „bate” deja pe Leaota vecină, iar altă plasă de nori vine dinspre vârful Omu. Pe poteca dinspre șaua Strungulița și cabana Padina ne prinde ploaia, iar echipamentul din rucsac (pelerină, șapcă, pălărie) își arată eficiența. Ajungem cu bine la cabană, facem o baie și luăm antitermice, iar supa fierbinte de la bucătărie este „devorată” de flămânzii și obosiții expediționari! Moș Ene vine devreme, cu vise din frumosul traseu.
Ziua de joi este dedicată probelor tehnice (cățărare / rapel), cele care se pot rezolva doar pe grupe mai mici. Celelalte grupe participă la interesanta parcurgere a „traseului tematic”, amenajat de rangerii Parcului Natural Bucegi, cu sprijinul societății „Tornator” România, în zona potecii „bandă roșie”, ce duce spre șaua Lăptici sau la proba de montare/demontare cort, derulată cu ajutorul materialului pus la dispoziție de prietenii de la formația Salvamont- Salvaspeo Dâmbovița. La ceas de seară, ne pregătim de focul de tabără, dar ploaia ne trimite în cabană acolo unde, muzica și dansul au antrenat tinerii în altfel de mișcare. Clasicele ligheane pline cu gogoși calde au condimentat atmosfera!
Ziua de vineri a fost una a bilanțurilor. Unul simplu, al adunării punctelor și al stabilirii unor ierarhii efemere, dar și unul sentimental. Fiecare participant a primit câte o diplomă și o medalie, dar și un tricou care, ca la orice mare concurs, a fost umplut de semnăturile colegilor și ale monitorilor!
Cinci zile de munte, cinci zile de atmosferă de concurs care au rămas, pentru mulți dintre tineri, ca un prim contact cu muntele cel frumos, plin de locuri și povești interesante. Patruzeci de tineri vor transmite colegilor lor un mesaj simplu: cărările Bucegilor vă așteaptă!”, precizează Nicolae Posta, preşedintele ACJP, coordonatorul proiectului.
About The Author
Related posts
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.