//
EDIȚIA A DOUA A FESTIVALULUI NAȚIONAL ”ILEANA SĂRĂROIU” ȘI-A DESEMNAT CÂȘTIGĂTORII Reviewed by Momizat on . Într-o atmosferă încărcată încă de patimi politice și de declarații scrâşnite, sinonime, pe ici, pe colo, cu intoleranța, n-ar strica, poate, să ne îndreptăm at Într-o atmosferă încărcată încă de patimi politice și de declarații scrâşnite, sinonime, pe ici, pe colo, cu intoleranța, n-ar strica, poate, să ne îndreptăm at Rating: 0
You Are Here: Home » Cultura » EDIȚIA A DOUA A FESTIVALULUI NAȚIONAL ”ILEANA SĂRĂROIU” ȘI-A DESEMNAT CÂȘTIGĂTORII

EDIȚIA A DOUA A FESTIVALULUI NAȚIONAL ”ILEANA SĂRĂROIU” ȘI-A DESEMNAT CÂȘTIGĂTORII

EDIȚIA A DOUA A FESTIVALULUI NAȚIONAL ”ILEANA SĂRĂROIU” ȘI-A DESEMNAT CÂȘTIGĂTORII

Într-o atmosferă încărcată încă de patimi politice și de declarații scrâşnite, sinonime, pe ici, pe colo, cu intoleranța, n-ar strica, poate, să ne îndreptăm atenția spre evenimentele culturale care reuşesc să mai descrețească frunțile.

Unul dintre acestea a avut loc  la Târgovişte, în perioada 21-23 noiembrie. Este vorba despre cea de-a doua ediţie a Festivalului – Concurs Naţional „Ileana Sărăroiu”, care a reunit zece tineri interpreţi de muzică populară din ţară, aflaţi la porţile afirmării. Manifestarea a fost găzduită de Amfiteatrul Liceului de Arte „Bălaşa Doamna”, din Târgovişte. Membrii juriului, condus de Cristina Munteanu, alcătuit din Eugen Petre Sandu, Maria Tănase Marin, Adriana Mihai Abir, Maria Tufeanu, Paul Baidan, Petre Harvath, au avut misiunea deloc uşoară de a-i desemna pe cei mai buni dintre cei buni, în condiţiile în care tinerii care au urcat pe scenă au impresionat prin talentul cu care au interpretat cântul popular.

Cel mai emoţionant moment a fost, de bună seamă, premierea câştigătorilor care au aşteptat cu sufletul la gură decizia juriului. După un o suită de cântece populare, interpretată de Orchestra Populară Chindia a Centrului Judeţean de Cultură, cea care i-a şi acompianiat pe concurenţi, au fost rostite numele celor care au fost declaraţi câştigători.

Astfel,

Premiul Special a fost câştigat de Georgiana Piroiu (Prahova)

Menţiuni au obţinut George Mărgineanu (Argeş) şi Stelian Păun (Giurgiu)

Premiul Special, oferit de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, a fost înmânat lui Cosmin Scheianu (Vâlcea)

Premiul al III -lea a fost acordat Irinei Toma (Dâmboviţa)

Premiul al II-lea a fost obţinut de Daniel Eremia (Dâmboviţa)

Premiul I i-a revenit lui Petru Rareş Enache (Dâmboviţa)

Chiar şi după ce au fost anunţaţi câştigătorii primelor locuri emoţiile erau încă departe de final, publicul, dar mai ales concurenţii, ateptând să fie anunţat câştigătorul Trofeului „Ileana Sărăroiu”. Misiunea de a face cunoscut câştigătorul şi de a înmâna premiul i-a revenit lui Ionuţ Lăscaie, directorul Centrului Judeţean de Cultură, Dâmboviţa şi director al Festivalului. În preambulul momentului, Ionuţ Lăscaie a mulţumit publicului călduros, dar şi celor care au muncit săptămâni întregi la organizarea manifestării. Directorul Festivalului i-a mulţumit şi preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, pentru susţinerea acestui eveniment. Ionuţ Lăscaie a mai subliniat că, în Dâmboviţa, sunt organizate, în decurs de un an, alte trei manifestări importante, amintind aici Festivalurile „Ion Dolănescu” şi „Rodica Bujor”.

În cele din urmă, a fost anunţat câştigătorul Trofeului „Ileana Sărăroiu”: este vorba despre prahoveanca Larisa Georgiana Piroiu, în vârstă de 17 ani. Marcată de emoţie, aceasta a declarat că a câştigat numeroase premii, dar acesta este cel mai important, arătând că, pentru ea, „cântul popular este icoana sufletului”.

După festivitatea de premiere, cei care s-au plasat pe podiumul evenimentului au încântat din nou sala cu piese de muzică populară. Gala laureaţilor a fost urmată de recitaluri susţinute de Silvana Rîciu, Florin Georgescu şi Ionuţ Dolănescu.

Mai trebuie spus că Trofeul primei ediţii a Festivalului „Ileana Sărăroiu” a fost câştigat de Ionela Guzic.

a doua poza fest. poza trei fest poza patru fest public festival ultima poza fest

About The Author

Number of Entries : 1838

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.