ÎNTÂLNIRE CU ELEVII, DE ZIUA INSPECȚIEI MUNCII
Inspecția Muncii marchează, astăzi, 26 de ani de activitate, 26 de ani de când, prin intermediul inspectoratelor teritoriale de muncă din toată țara acționează pentru o piață a muncii mai sigură și veghează la aplicarea legii.
În exercitarea atribuțiilor sale generale și specifice, instituția se raportează la una dintre funcțiile sale generale, aceea de comunicare, prin care se asigură schimbul de informaţii cu autorităţile centrale şi locale, precum şi cu persoanele fizice şi juridice supuse activităţii de control. Pentru întreaga echipă a IM, informarea cu privire la importanța respectării legislaţiei muncii reprezintă un aspect esențial al activității și tocmai de aceea,
Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, a marcat această zi festivă printr-o întâlnire cu elevi ai Colegiului Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, partener tradițional în cadrul Concursului Național „Știu și Aplic”.
Sub îndrumarea cadrelor didactice, Roxana Georgescu, Șerb Elena, Apetrei Mirela, Pușcoiu Livia, Bidireanu Alina, Pîrvulescu Izabela și Sanda Ioana, liceenii au participat, astăzi, la sediul instituției, la o întâlnire cu echipa ITM Dâmbovița, de la care au aflat informații despre legislația muncii, despre importanța respectării normelor de sănătate și securitate în muncă și, mai ales, despre riscurile la care se expun atât angajații, cât și angajatorii, care nu țin cont de normele de protecție a muncii.
Tinerii, viitori salariați, sau chiar antreprenori, s-au dovedit interesați de subiectele discutate și și-au manifestat curiozitatea cu privire la aspectele prezentate, de inspectorul șef Marius Lixandru și de inspectorii de muncă prezenți, cu precădere la cele care țin de modul de producere dar și de cercetare a accidentelor de muncă.
Aceasta este doar una dintre acțiunile de informare derulate de ITM Dâmbovița, în această perioadă, cu sprijinul partenerilor instituției. La nivel județean, inspectoratul colaborează cu autoritățile publice, în mod deosebit cu Instituția Prefectului, Consiliul Județean Dâmbovița, Inspectoratul Județean de Poliție, Administrația Finanțelor Publice, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, atât pentru informarea reciprocă cât și pentru verificarea respectării normelor legale în vigoare. Le mulțumim, pe această cale, instituțiilor publice județene pentru buna
colaborare în desfășurarea acțiunilor comune, dar și reprezentanților presei dâmbovițene, care ne sunt mereu alături, prin mediatizarea acțiunilor noastre.
Lixandru Marius
Inspector Șef
About The Author
Related posts
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.