LIBERALII DIN CONSILIUL MUNICIPAL TÂRGOVIŞTE AU REFUZAT SĂ PARTICIPE LA ŞEDINŢA EXTRAORDINARĂ DE ASTĂZI. MOTIVUL: VOR CA DECIZIILE IMPORTANTE SĂ FIE LUATE ÎN ŞEDINŢE ORDINARE

Membrii Consiliului Municipal Târgovişte au fost convocaţi în şedinţă extraordinară, stabilită pentru dimineaţa zilei de 19 septembrie. Aleşii PNL au refuzat să participe la întrunirea de lucru, liberalii precizând într-un comunicat de presă semnat de purtătorul de cuvânt al Organizaţiei PNL Târgovişte, că vor ca deciziile importante să fie luate în cadrul şedinţelor ordinare:
COMUNICAT DE PRESA
PNL Târgoviște insistă asupra necesității ca subiectele importante pentru comunitate să fie aprobate în ședințe ordinare ale Consiliului Local Municipal Târgoviște, astfel încât fiecare comisie de specialitate să aibă la dispoziţie timpul necesar pentru a dezbate subiectele supuse aprobării și, în deplină cunoştinţă de cauză, să le avizeze pozitiv sau negativ, după caz.
Este și motivul pentru care, astăzi, 19 septembrie 2016, consilierii PNL Târgoviște au refuzat să participe la ședința extraordinară a forului, în condițiile în care a fost cea de-a doua ședință extraordinară consecutivă și a avut pe ordinea de zi subiecte foarte importante, precum: desemnarea reprezentanților consiliului local în comisiile de concurs pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncţi ai unităților de învățământ, rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli, aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului „Modernizarea și reabilitarea Drumului de Centură al municipiului Târgoviște”. Este obligatoriu ca astfel de hotărâri, de o importanță capitală pentru comunitate, să fie discutate în comisiile de specialitate ale CLM pentru a fi luate deciziile corecte.
PNL Târgoviște refuză să fie considerată de catre PSD doar o masă de manevră, cu rol pur decorativ în Consiliul Local, în condițiile în care partidul roșu acţionează raportându-se exclusiv la majoritatea din CLM, motiv pentru care solicităm public iniţiatorului ordinii de zi, respectiv primarului Cristian Stan, să renunțe la metoda extraordinarelor cu care eludează legea și manifestă dispreț atât față de consilierii locali, cât și faţă de târgoviștenii pe care pretinde că îi reprezintă.
PURTATOR DE CUVANT PNL TARGOVISTE,
GHINESCU ADRIAN
Şedinţa de astăzi a Consiliului Municipal Târgovişte nu s-a desfăşurat din cauza lipsei de cvorum, consilierii municipali fiind aşteptaţi mâine, 20 septembrie, la o şedinţă extraordinară.
About The Author
Related posts
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.