LUDOVIC ORBAN, DESPRE VIRGIL GURAN: CÂND A RĂMAS ÎNTR-UN PARTID CONDAMNAT LA VASALITATE FAȚĂ DE PSD, NU POATE FI PARTENER CU MINE”

Într-o conferință de presă organizată la Târgoviște cu ocazia lansării Forța Dreptei Dâmbovița, a fost atins și subiectul legat de cei care nu au plecat din PNL pentru a-l urma pe Ludovic Orban în noua construcție politică, cu referire directă la senatorul Virgil Guran, președintele PNL Dâmbovița.
Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei:
”Asta este o opțiune de conștiință. Eu nu am tras de nimeni să vină în proiectul meu. Faptul că cineva a rămas în PNL după ce PNL a trădat electoratul care l-a votat, fiindcă asta a fost, trădare… Să readuci PSD la putere, să pui din nou PSD-ul la butoane, să fii într-o alianță guvernamentală cu PSD-ul, reprezintă o trădare gravă. Eu nu am vrut să fiu complice la această trădare și, tocmai pentru a avea libertatea de a-i reprezenta în continuare pe oamenii care au votat cu PNL la alegeri, am pornit această construcție. Cine a rămas cu PSD-ul în pat înseamnă că se simte bine, iar pentru mine nu mai reprezintă un interlocutor”.
Întrebare: ”- Deci nu mai aveți dialog cu domnul Guran?”
Ludovic Orban: ”Dialogăm că suntem oameni și ne cunoaștem. Dar una este relația inter-umană și alta este politica. În momentul în care el a rămas într-un partid condamnat la vasalitate față de PSD, pe cel puțin 7 ani de acum înainte, din punct de vedere politic nu poate fi partener cu mine”.
About The Author
Related posts
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.