//
PSD DÂMBOVIŢA, CRITICI DURE LA ADRESA GUVERNULUI PNL PE TEMA RECTIFICĂRII BUGETARE. MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE A PRIMIT „ZERO” LEI Reviewed by Momizat on . Rectificarea bugetară a Guvernului PNL a stârnit critici aprinse din partea reprezentanţilor PSD Dâmboviţa, care au analizat, pe cifre, într-o conferinţă de pre Rectificarea bugetară a Guvernului PNL a stârnit critici aprinse din partea reprezentanţilor PSD Dâmboviţa, care au analizat, pe cifre, într-o conferinţă de pre Rating: 0
You Are Here: Home » Politica » PSD DÂMBOVIŢA, CRITICI DURE LA ADRESA GUVERNULUI PNL PE TEMA RECTIFICĂRII BUGETARE. MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE A PRIMIT „ZERO” LEI

PSD DÂMBOVIŢA, CRITICI DURE LA ADRESA GUVERNULUI PNL PE TEMA RECTIFICĂRII BUGETARE. MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE A PRIMIT „ZERO” LEI

PSD DÂMBOVIŢA, CRITICI DURE LA ADRESA GUVERNULUI PNL PE TEMA RECTIFICĂRII BUGETARE. MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE A PRIMIT „ZERO” LEI

Rectificarea bugetară a Guvernului PNL a stârnit critici aprinse din partea reprezentanţilor PSD Dâmboviţa, care au analizat, pe cifre, într-o conferinţă de presă, modul în care au fost distribuite sumele către primăriile din judeţ. Președintele PSD Dâmbovița, deputatul Corneliu Ștefan, candidat la președinția Consiliului Județean, a făcut o analiză a rectificării PNL care, în Dâmbovița, a alocat sume aproape egale între 20 de localități conduse de primari liberali, pe de o parte, și celelalte 65 de localități conduse de primari PSD, pe de altă parte.

La recenta rectificare bugetară, municipiul Târgovişte a primit… zero lei!

Deputatul Corneliu Ştefan, candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a precizat: ”Vreau să fac o analiză la nivelul județului Dâmboviţa. În cele 20 de localităţi conduse de primari PNL a fost alocată suma de 16.780.000 lei. În cele 65 de localităţi conduse de primari PSD a fost alocată suma de 19.664.000 de lei, deci aproape egale cele două sume. În localităţile conduse de primari PNL suma alocată pe cap de locuitor, cu toate că tot dâmboviţean este şi cetăţeanul de la Răcari şi cel de la Târgovişte, iar noi cei de la PSD nu am împărţit niciodată judeţul în roşii şi galbeni şi vă aduc aminte de 2016-2017 când unor localităţi conduse de primari PNL, ca de exemplu comuna Băleni, i s-au alocat peste 220 de milioane de lei vechi, pe proiecte finanţate de Guvernul României prin PNDL. În localităţile conduse de primari PNL, suma alocată pe cap de locuitor este de 159,25 de lei, iar în localităţile conduse de primari PSD suma este de 47,36 de lei. Observăm o diferenţă de 112 lei pe cap de locuitor între localităţile conduse de primari PNL şi localităţile conduse de primari PSD, diferenţa este de 3,36 de ori mai mare în localităţile conduse de primari PNL. Municipiul Târgovişte cu o populaţie de peste 90.000 de locuitori a primit zero lei, iar localitatea Moţăieni, unde este un primar PNL cu o populaţie de 2000 de locuitori, a primit 700.000 de lei. Localitatea Corbii Mari, condusă de primar PSD, care are 8000 de locuitori, a primit 250.000 de lei, iar municipiul Târgovişte cu primar PSD a primit zero lei. În schimb, comuna Bezdead cu 4374 de locuitori a primit 1,5 milioane de lei. Municipiul Târgovişte zero lei, comuna Butimanu cu primar PNL, cu 2274 de locuitori – 350.000 de lei. Municipiul Târgovişte zero lei, comuna Dărmăneşti cu 4716 locuitori a primit suma de 800.000 lei, municipiul Târgovişte zero lei, comuna Finta, cu primar PNL, cu 3994 de locuitori a primit 11 miliarde vechi, iar exemplele pot continua. Trebuie să ştie toţi locuitorii judeţului cum au fost alocaţi banii în judeţul Dâmboviţa. Eu am anticipat acum două luni că se va întâmpla aşa ceva. Comuna Odobeşti a primit 850.000 de lei, comuna Răscăieţi a primit 700.000 de lei, comuna Costeşti din Vale a primit de două ori bani, 710.000 de lei de fiecare dată. Comuna Brezoaele a primit 770.000 de lei (…). În concluzie, această rectificare bugetară a fost făcută pentru clientela politică a PNL Dâmboviţa şi îi rog pe târgovişteni şi dâmboviţeni să meargă la vot pe 27 septembrie şi să voteze în cunoștință de cauză, pentru că noi, cei din PSD, am făcut treabă bună în fiecare localitate, am avut proiecte în toate localităţile, indiferent de culoarea politică”, a transmis președintele PSD Dâmbovița, deputat Corneliu Ștefan, candidat la președinția Consiliului Județean Dâmbovița.

Material realizat la comanda PSD Dâmbovița
Cod unic mandatar financiar: 21200019

About The Author

Number of Entries : 1851

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.