SCRISOARE PUBLICĂ SEMNATĂ DE ALINA GORGHIU ŞI VASILE BLAGA: „CA PARTID ISTORIC ŞI LIBERAL, VALORILE AU FOST MEREU DIALOGUL, TOLERANŢA, RESPECTUL PENTRU VALORILE CELORLALŢI…”
București,
19 aprilie 2016
Iată că odată cu apropierea zilei de vot pentru alegerile locale, competitorii noștri politici constată, prin intermediul sondajelor de opinie și prin discuțiile directe cu cetățenii, faptul că proiectul politic al PNL capătă un suport tot mai mare din partea românilor.
Ca urmare a muncii politice depuse de membrii PNL în ultimele luni, a procesului credibil de selectare a unor candidați care aduc un suflu nou în politica românească, a impactului în opinia publică a Decalogului liberal (document imitat de alte partide fără niciun succes!), a gestionării cu succes a procesului de fuziune, încrederea opiniei publice în PNL și în candidații propuși de PNL este în creștere.
În timp ce toate celelalte partide politice, fără excepție, sunt tot mai departe de a transmite un mesaj clar de profesionalism și de desprindere de practicile nefaste ale corupției, proiectul politic al PNL a căpătat claritate și coerență. Așa cum se știe, suntem singurul partid care a depus un efort neîntrerupt de mai mulți ani, fără ezitări, în ceea ce privește întărirea sistemului legal de luptă împotriva corupției, consolidarea instituțiilor judiciare și protejarea statului de drept și a domniei legii.
Pe de altă parte, se poate ușor vedea faptul că adversarii politici ezită în a-și curăța propriile partide de toți cei asupra cărora planeaza suspiciuni de corupție și nu pun umărul la atât de necesarul efort de înnoire a clasei politice românești.
Acesta este fondul pe care adversarii politici duc o campanie electorală lipsită de onestitate și de respect pentru adevăr. Ei pur și simplu inventează teme false, precum pretinsa sensibilitate a unor candidați PNL pentru o linie politică marginală și irelevantă în societatea românească, extremismul de dreapta.
Din dorința de a curma acum odată pentru totdeauna toate aceste calomnii reafirmăm faptul că PNL nu a fost, nu este si nu va fi un partid care să aibă o ezitare cât de mică în ceea ce privește susținerea principiilor fundamentale ale societății libere și democratice.
Nu a existat niciun moment în ultimii 26 de ani în care PNL să fi dat un credit extremismului, șovinismului, antisemitismului ori xenofobiei. Din contră, PNL a condamnat fără ezitare tot ceea ce în istoria României a însemnat un fel de a face politică și de a guverna alimentat din ură, extremism și apologia crimei, de la Holocaust și până la regimul totalitar comunist.
Ca partid istoric și liberal, în toți acești ani, valorile pe baza cărora am construit demersul nostru politic au fost mereu dialogul, toleranța, respectul pentru valorile celorlalți și pentru democrație.
Acest lucru este adânc implantat în genele partidului nostru liberal și acest punct de vedere este împărtășit de toți membrii PNL, fără excepție, de la cel mai vârstnic membru, dl Mircea Ionescu – Quintus și până la cei mai tineri și mai noi colegi ai noștri.
Solicităm tuturor să nu ignore faptul că PNL, tocmai datorită valorilor pe care le-a promovat mereu, are cea mai lungă experiență în ceea ce privește suferințele la care a fost supus de reprezentanți fanatizati ai extremismului de dreapta și, deopotrivă, ai extremismului de stânga în anii tulburi de la jumătatea sec. XX. Lideri istorici de anvergură ai PNL au căzut deopotrivă apărând democrația de loviturile extremei drepte în perioada interbelica și de avansul regimului comunist câțiva ani mai târziu.
Începând cu luna ianuarie 1990 PNL a fost mereu susținătorul valorilor societății democratice, al aducerii României la locul său de drept în Europa pentru integrarea în UE și în NATO.
În puține zile se va finaliza procesul de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale. Pentru PNL și pentru celelalte partide urmează campania electorală. În acest moment, mesajul nostru, al conducerii PNL către toți membrii și către toți simpatizanții partidului nostru este unul singur: și de această dată, ca și la fiecare rând de alegeri care a trecut din 1990 și până acum PNL, prin candidații săi și prin membrii săi, va susține deopotrivă democrația, statul de drept, profesionalizarea clasei politice, combaterea corupției, dialogul pașnic, toleranța și, mai presus de toate, respectul pentru valoarea și pentru unicitatea fiecărui om.
Alina Gorghiu, co-președinte al PNL
Vasile Blaga, co-președinte al PNL
About The Author
Related posts
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.