SENATORII PSD, VOT ÎMPOTRIVA CERTIFICATULUI VERDE. SENATORUL TITUS CORLĂȚEAN: ”ESTE NECONSTITUȚIONAL, ÎNCALCĂ DREPTURILE OMULUI”
Senatorii social-democrați au votat împotriva proiectului de lege care viza obligativitatea Certificatului verde COVID pentru angajați, venind cu argumente pentru această decizie. Senatorul PSD Titus Corlățean a subliniat că o astfel de lege ”este neconstituțională”:
„Ar trebui să ne facem timp și să ne ascultăm reciproc, pentru că decizia pe care noi astăzi o luăm la Senat va avea un impact și o magnitudine uriașă în societatea românească și este bine să luăm în considerare diferitele curente de gândire, așteptări și sensibilități, cu respect față de cetățean. Știți că în general politicienii spun când ies ai lui în stradă „e bine să ascultăm de popor”, dar dup-aia nu mai ascultăm de popor. (…)
În primul rând este evident, și asta este regula în orice stat democratic, atunci când ai de-a face cu o criză, că e o criză de securitatea națională, că e o criză de sănătate sau alte provocări, statul trebuie să acționeze, statul trebuie să protejeze, statul trebuie să vină în favoarea garantării dreptului viață, da, este primul drept fundamental al omului, dar și a altor drepturi care sunt și ele fundamentale, și atunci măsurile pe care statul trebuie să le adopte, și asta o spune și Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o jurisprudență atât de consistentă, trebuie să fie măsuri legale, constituționale. Combaterea unei crize, inclusiv cea de sănătate, cu măsuri nelegale sau neconstituționale este un atac profund în sănătatea democrației și în interesul cetățeanului. Și este o temă importantă, nu e abstractă…
Nu poți să vii cu măsuri guvernamentale, prin Hotărâre de Guvern, care încalcă Articolul 53 din Constituție, domeniu rezervat al legii și al Parlamentului… Și acest lucru s-a întâmplat.
Acestea sunt elementele productive. Dar voi prezenta și câteva elemente de fond, ca să înțelegeți și tipul de argumentație pe care noi o avem la PSD.
În primul rând, rațiuni pragmatice, dacă mergem pe varianța pe care proiectul de lege și o anumită majoritate care la comisii a funcționat, chiar dacă nu mai sunteți împreună la guvernare stimați colegi, PNL-USR și UDMR, atunci când vii și practic propui scoaterea din sistemul medical sau din inspectorate pentru situații de urgență sau din alte instituții ale statului care sunt în prima linie, scoți mii de oameni vom fi în colaps în secunda următoare.
În al doilea rând, chestiunea cu dreptul la muncă, cu cele 30 de zile care sunt prevăzute de suspendare, și după aceea angajatorul poate să înceteze contractul de muncă celui care rezistă acolo și nu vrea pentru că nu a fost convins poate… Vă informez că într-adevăr Articolul 53, aliniatul 2, spune că toate aceste restricții nu trebuie să aducă atingere existenței dreptului fundamental. Aici (n.n- în propunerea legislativă) dreptul la muncă este eliminat. Veți spune: dar cum trebuie să procedăm? Întotdeauna, în viață, dincolo de tăvălug și de anumite formule pe care, nu știu, domnul dr. Raed Arafat sau alții, le văd medical, strict medical, există și oameni cu filtru politic, există și oameni care au expertiză juridică, și care sunt capabili să ofere alternative la soluția tăvălugului… Și din acest punct de vedere există posibilitatea de a găsi formule care să-i ajute pe oameni și să-i acomodeze, ajutându-i să respecte niște reguli.
Nu pot să înțeleg de ce se impune prin această lege obligativitatea pentru angajați să-și suporte el, din banii lui, din bugetul lui personal, testul… Avem instrumentele Uniunii Europene, instrumente financiare, și nu vreau să reiau dezbaterea să nu intrăm într-o polemică inutilă, care au fost refuzate de instituții ale statului, s-a refuzat accesul la acești bani europeni… De ce nu s-au folosit? De ce să nu-i folosim pentru a-i ajuta pe cetățeni să-și facă testele ei? Lăsați-i să meargă la locul de muncă, lăsați-i să-și câștige o bucată de pâine…
Voi încheia spunând următoarele… Ați primit cu toții, și eu și dumneavoastră, ieri, astăzi, sute, mii de telefoane, sute de mesaje, am vorbit cu o parte dintre oameni pentru că mă interesa să văd nu doar mesajul acela emoțional, nimeni nu a înjurat, nimeni nu a fost agresiv, dar au cerut să nu votăm, cu argumentele lor. Cer scuze celor cărora nu am reușit să le dau un răspunsuri la toate mesajele, dar vreau să vă dau un element de informație și un caz… Mi-a scris azi-noapte o femeie, care are 4 copii, are cancer, i-a murit cineva în familie, și spune: „nu pot să fac acest vaccin pentru că am cancer, nu am bani, sunt săracă, să pot să-mi fac testările de fiecare dată la angajator, nu-mi mai rămâne decât să mor. Nu mai pot să merg nicăieri”. Când ai un astfel de mesaj, guvernanții, de la Guvern sau din Parlament, trebuie să fie foarte atenți să caute soluții alternative. Eu vă spun că așa cum este legea nu va putea fi votată de PSD pentru că este și neconstituțională, încalcă și Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu ține seama de solicitarea cetățenilor de a le găsi soluții cu care să poată să meargă mai departe”, a susținut senatorul PSD Titus Corlățean în plenul Senatului.
Proiectul de lege a fost respins de Senat, decizia finală urmând a fi luată în Camera Deputaților, aceasta fiind forul decizional.
About The Author
Related posts
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.