SPITALUL ORĂŞENESC PUCIOASA: A FOST REDESCHIS COMPARTIMENTUL DE PEDIATRIE
Începutul lunii septembrie aduce
veşti bune de la Pucioasa! Copiii din oraş, care au nevoie de îngrijire
medicală, pot fi acum trataţi la spitalul
din localitate, unde, după aproape cinci ani, a fost redeschis
Compartimentul de Pediatrie. De altfel, de serviciile medicale de aici pot
beneficia şi copiii din localităţile aflate în apropierea oraşului Pucioasa
Închis timp de aproape cinci ani
din cauza lipsei medicilor pediatri, compartimentul de pediatrie care are 15
paturi, dotările necesare, dar şi o înfăţişare nouă şi prietenoasă, şi-a primit
deja primii pacienţi. Copiii beneficiază de îngrijire medicală, dar şi de o
ambianţă caldă. Părinţii şi bunicii se bucură că nu mai sunt nevoiţi să meargă
cu cei mici până la Spitalul Judeţean de la Târgovişte
Redeschiderea compartimentului de
pediatrie nu a fost o misiune uşoară, principala provocare fiind aceea de a
găsi medicii care să asigure funcţionarea acestuia. Nici latura financiară nu
este de neglijat, deschiderea compartimentului
fiind posibilă şi datorită unei
sponsorizări oferite de un agent economic important care îşi desfăşoară
activitatea în oraşul Fieni. Este vorba despre Heidelberg Cement România. Cristian
Voiniţchi, directorul tehnic al Companiei şi directorul fabricii din Fieni a
spus:
Managerul spitalului Orăşenesc
Pucioasa, Adriana Ancuţa, a punctat importanţa compartimentului de pediatrie,
mulţumindu-le, totodată, medicilor de aici
Adriana Ancuţa
Realitatea a demonstrat că nu este
uşor să găseşti un medic bun, iar odată găsit, acesta trebuie păstrat.
Cum? reţeta a fost dată de preşedintele
director al Casei Judeţene de Sănătate Dâmboviţa, Cornel Crăciun
Cornel Crăciun
Administraţia oraşului Pucioasa şi conducerea spitalului din localitate speră să reuşească să aducă mai multe cadre medicale aici şi avea mai multe argumente prin care să-i convingă. Spitalul din Pucioasa va beneficia de investiţii care vor fi realizate cu ajutorul a două proiecte importante care se ridică la aproximativ 10 milioane de euro.
About The Author
Related posts
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.