//
TÂRGOVIŞTE: CURSURI SUSPENDATE LA DOUĂ CLASE, DIN CAUZA GRIPEI Reviewed by Momizat on . Marţi, 11 februarie, au fost suspendate cursurile la două clase - una de la Liceul de Arte Bălaşa Doamna, cealaltă de la Şcoala Gimnazială Tudor Vladimirescu, a Marţi, 11 februarie, au fost suspendate cursurile la două clase - una de la Liceul de Arte Bălaşa Doamna, cealaltă de la Şcoala Gimnazială Tudor Vladimirescu, a Rating: 0
You Are Here: Home » Recomandate » TÂRGOVIŞTE: CURSURI SUSPENDATE LA DOUĂ CLASE, DIN CAUZA GRIPEI

TÂRGOVIŞTE: CURSURI SUSPENDATE LA DOUĂ CLASE, DIN CAUZA GRIPEI

TÂRGOVIŞTE: CURSURI SUSPENDATE LA DOUĂ CLASE, DIN CAUZA GRIPEI

Marţi, 11 februarie, au fost suspendate cursurile la două clase – una de la Liceul de Arte Bălaşa Doamna, cealaltă de la Şcoala Gimnazială Tudor Vladimirescu, ambele din municipiul Târgovişte, fiind vorba, în total, de 42 de elevi. Măsura a fost aplicată din cauza cazurilor de gripă, în fiecare dintre situaţii fiind cel puţin trei cazuri de gripă confirmate. Cursurile vor fi reluate luni, 17 februarie.

Sorin Ion, inspector şcolar general, a precizat: „Situaţia este în dinamică şi este foarte posibil ca, până la sfârşitul săptămânii, să mai luăm astfel de măsuri. Încercăm să nu fim alarmişti, ca să inducem o psihoză suplimentară în rândul părinţilor, pentru că  oricum avem destule situaţii în care se stă acasă din prudenţă, dar nici nu tratăm cu indiferenţă această situaţie. De două ori pe zi, solicităm şcolilor să ne transmită cazurile de gripă confirmate. Virozele respiratorii sau răcelile nu le vom contabiliza, dar ţinem cont de ele. Dacă avem absenteism foarte ridicat într-o clasă putem lua măsura suspendării cursurilor. Dacă într-o clasă cu 25 de elevi vin 7, nu mai este relevantă parcurgerea materiei, va fi necesară reluarea acesteia. Recomandăm, în aceste situaţii, obligatoriu, dezinfecţia spaţiilor de învăţământ, aerisirea sălilor de clasă şi curăţenia generală pentru că este cel mai simplu mod să prevenim apariţia altor cazuri. Fiecare elev care se întoarce în colectivitate după o perioadă, chiar dacă a fost diagnosticat sau nu cu gripă, trebuie să aibă un aviz de la medicul de familie.

Potrivit datelor transmise Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa de către unităţile de învăţământ, în această sptămână, au fost între 40 şi 65 de cazuri de gripă confirmate, pe zi.

În privinţa numărului de elevi absenţi, Sorin Ion a precizat: „În această perioadă, absenteismul este peste medie, nu îngrijorător, dar au fost situaţii în care absenteismul a fost peste 50 la sută, fără a avea, însă, cazuri de gripă confirmate. Prin urmare, nu am suspendat cursurile de gripă acolo. În ultimele zile, pare să se fi stabilizat numărul de absenţi. Săptămâna trecută a fost ceva mai îngrijorător”.

About The Author

Number of Entries : 1950

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.