//
TÂRGOVIŞTE: S-AU APRINS LUMINILE DE CRĂCIUN Reviewed by Momizat on . Pe o vreme ploioasă, care ne-a dus cu gândul, mai degrabă, la o seară de toamnă, decât la sărbătorile de iarnă, a fost aprinsă instalaţia din Pomul de Crăciun, Pe o vreme ploioasă, care ne-a dus cu gândul, mai degrabă, la o seară de toamnă, decât la sărbătorile de iarnă, a fost aprinsă instalaţia din Pomul de Crăciun, Rating: 0
You Are Here: Home » Administratie » TÂRGOVIŞTE: S-AU APRINS LUMINILE DE CRĂCIUN

TÂRGOVIŞTE: S-AU APRINS LUMINILE DE CRĂCIUN

TÂRGOVIŞTE: S-AU APRINS LUMINILE DE CRĂCIUN

Pe o vreme ploioasă, care ne-a dus cu gândul, mai degrabă, la o seară de toamnă, decât la sărbătorile de iarnă, a fost aprinsă instalaţia din Pomul de Crăciun, amplasat în Piaţa Tricolorului din Târgovişte. Momentul a fost precedat de un mini-concert de colinde, susţinut de Corala Appassionato care a încercat astfel să creeze atmosfera specifică acestei perioade. Odată cu beculeţele din brad, au fost aprinse şi instalaţiile luminoase din centrul municipiului.

Luminile au fost aprinse, în mod simbolic, de Ciprian Prisăcaru, primarul interimar al municipiului Târgovişte, şi de micuţa Maria, fiica viceprimarul Cristian Stan.

stan prisacaru aprind instalatia

În privinţa decorului ales, anul acesta se prezintă un concept nou, considerat eco (minimalist am putea spune), lângă bradul tradiţional făcându-şi loc pe Platoul Prefecturii câţiva „îngeraşi”, un „Moş Crăciun” şi un „iglu”. Potrivit primarului interimar Ciprian Prisăcaru, pe 19 decembrie, în Parcul Chindia va fi inaugurat Orăşelul Copiilor. Moşul va veni cu o barcă în formă de lebădă, pe Lacul Chindia. „Am încercat pe Platoul Prefecturii să dăm o altă notă, o idee eco, un braduţ, un iglu, bradul tradiţional şi aşteptăm zăpada. Am pornit şi iluminatul de Sărbători din oraş. Pe 19 decembrie vom inaugura Orăşelul Copiilor, din parcul Chindia. Va fi ceva cum n-a mai fost în Târgovişte şi, tot ca de fiecare dată, îl vom primi pe Moş Crăciun într-o altă manieră”, a precizat Ciprian Prisăcaru.

sfera rosie

ingerasi

Întrebat cât au costat instalaţiile luminoase şi elementele de decor alese pentru acest an, primarul interimar al municipiului a spus că, deocamdată, nu poate să precizeze la cât se ridică suma alocată.

Din păcate, la încheierea scurtei festivităţi, Moşul, obosit se vede treaba, se odihnea deja, cam dezumflat…

mos dezuflat

About The Author

Number of Entries : 1569

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.