//
TÂRGOVIȘTE: ATELIERE EDUCAȚIONALE ÎN PROIECTUL ”ȘCOALA ȘI MUZEUL – PARTENERI PENTRU IMPLEMENTAREA UNOR METODE ALTERNATIVE DE ÎNVĂȚARE ȘI EDUCARE” Reviewed by Momizat on . Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte organizează în perioada 1 martie – 21 iunie 2024, programul educațion Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte organizează în perioada 1 martie – 21 iunie 2024, programul educațion Rating: 0
You Are Here: Home » Educatie » TÂRGOVIȘTE: ATELIERE EDUCAȚIONALE ÎN PROIECTUL ”ȘCOALA ȘI MUZEUL – PARTENERI PENTRU IMPLEMENTAREA UNOR METODE ALTERNATIVE DE ÎNVĂȚARE ȘI EDUCARE”

TÂRGOVIȘTE: ATELIERE EDUCAȚIONALE ÎN PROIECTUL ”ȘCOALA ȘI MUZEUL – PARTENERI PENTRU IMPLEMENTAREA UNOR METODE ALTERNATIVE DE ÎNVĂȚARE ȘI EDUCARE”

TÂRGOVIȘTE: ATELIERE EDUCAȚIONALE ÎN PROIECTUL ”ȘCOALA ȘI MUZEUL – PARTENERI PENTRU IMPLEMENTAREA UNOR METODE ALTERNATIVE DE ÎNVĂȚARE ȘI EDUCARE”

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte organizează în perioada 1 martie – 21 iunie 2024, programul educațional „Şcoala şi Muzeul – parteneri pentru implementarea unor metode alternative de învățare și educare” și propune instituțiilor de învătământ ateliere educaționale interactive, ce se vor desfășura în spațiile muzeului.

Activităţile educaţionale din cadrul programului sunt următoarele:

Tipul activității Școala verde
Scurtă descriere a atelierului In întâmpinarea curriculei școlare, dar și pentru a promova patrimonial muzeal, propunem realizarea atelierului ,,Tei – legănat”. În prima parte a atelierului, cea teoretică, copiii vor afla informații despre legătura oamenilor din trecut și din prezent cu lemnul (reciclare, schimbări climatice, sustenabilitate), dar și povestea populară ,,Tei-legănat”, iar la partea practică, vom planta semințe sau arbusti miniaturali, într-un pet reciclat.
Locul de desfășurare Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni
Coordonator proiect Cristina Curea
Categoria de vârstă 6-11 ani (clasele pregătitoare – clasa a IV a)
Numărul maxim de participanți 30 elevi, durată atelierului: 1h.
Materiale necesare: copiii vor aduce: sticle din plastic
Perioada organizării Iunie 2024
Titlul activităţii Ca să ai viață frumoasă\ poți să faci din lut o casă”
Scurtă descriere a atelierului Scopul atelierului este de a-i familiariza pe copii cu lumea satului: De ce își așezau oamenii satele pe malul apei sau la marginea unei păduri? Cum arăta vatra și moșia satului? Cine erau cei mai de seamă oameni din sat? Din ce erau construite și cum arătau casele țăranilor români? Care erau ritualurile la care recurgeau atunci când își construiau o casă? Cum era o zi din viața țăranului român? – veți afla în prima parte atelierului, cea de-a doua parte fiind rezervată modelării și pictării unei căsuțe din lut .
Loc de desfăşurare Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”
Coordonatori proiect Anghelescu Luminita Tutuianu Mariana
Categoria de vârstă 6-12 ani
Numărul maxim de participanți 30 elevi
Perioada organizării Mai 2024
Titlul activităţii Povestea scrierii: Taina scrisului de știi \ tu cu pana poți să scrii”
Scurtă descriere a atelierului Care au fost primele forme de scriere? Drumul scrierii, începând de la scrierea pictografică, până la cea fonetică. Care au fost primele suporturi de scriere? Cum arată o tăbliţă de lut, un pergament, un papirus sau o hârtie manufacturată şi cum se obţineau ele? Ce este un scriptorium? Cine erau caligrafii, copiștii și ilustratorii? Ce rol au avut aceştia în societate de-a lungul timpului? Elevii participanți vor afla răspunsurile la aceste întrebări în cadrul atelierului „Povestea scrierii”. În plus, vor avea ocazia să creeze litere pline de fantezie și să ornamenteze pagini de manuscris folosind tehnici, instrumente și suporturi de altădată.
Loc de desfăşurare Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”
Coordonatori proiect Anghelescu Luminita Tutuianu Mariana
Categoria de vârstă 6-12 ani
Numărul maxim de participanți 30 elevi
Perioada organizării Mai 2024
Titlul activităţii Despre Țepeș povestim\ Și-un turn măreț construim
Scurtă descriere a atelierului Vom povesti în cadrul atelierului despre cel mai cunoscut domnitor român – Vlad Țepeș și cel mai vestit turn -Turnul Chindiei de la Târgoviște. A fost Țepeș vampir? Care era pedeapsa lui preferată? A fost cel mai drept sau cel mai crud domnitor român? Unde se termină legenda și care este adevărul istoric? În cea de-a doua parte a atelierului, vom modela din lut Turnul Chindiei.
Loc de desfăşurare Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”
Coordonatori proiect Anghelescu Luminita Tutuianu Mariana
Categoria de vârstă 6-12 ani
Numărul maxim de participanți 30 elevi
Perioada organizării Mai 2024
Titlul activităţii Însemnele Casei Regale a României
Scurtă descriere a atelierului În cadrul atelierului, elevii vor înțelege rolul pe care l-a avut familia regală în realizarea statului național modern România. Totodată, vor avea ocazia să cunoască ,,Însemnele regalității” (coroana regală, buzduganul, mantia regală, pavilioanele domnești, cifra regală). La final, participanții vor realiza, pas cu pas, o coroană de hârtie și un labirint.
Loc de desfăşurare Muzeul de Istorie
Coordonator proiect Corina Andrei
Categoria de vârstă 6-12 ani
Numărul maxim de participanți 25
Perioada organizării Martie 2024
Titlul activităţii Atelier de modelat hârtia în tehnica quilling
Scurtă descriere a atelierului În cadrul atelierului se va folosi tehnica quilling, cu ajutorul căreia se pot modela diverse obiecte (mărțișoare, suporturi de lumânări, bijuterii, felicitări, tablouri). Este un atelier dedicat tuturor celor care iubesc provocările, fiind o tehnică care permite dezvoltarea creativității prin simpla folosire a hârtiei.
Loc de desfăşurare Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești
Coordonator proiect Stana Cristina
Categoria de vârstă 6-14 ani
Numărul maxim de participanți 25 elevi
Perioada organizării Aprilie 2024
Titlul activităţii Ghid de lectură a operei de artă
Scurtă descriere a atelierului Elevii vor afla „instrumente”, cu care vor putea „citi” o operă de artă, indiferent că este o pictură sau un vas de porțelan, pornindu-se de la materialele utilizate în realizarea acesteia / acestuia, subiectul și până la elemente de compoziție ori stil. Pentru descrierea și descifrarea obiectelor / lucrărilor de artă se vor utiliza fișe de lucru, pe care fiecare dintre participanți le va completa cu observații în funcție de descoperirile, percepția ori imaginația proprie. Se pune accentul pe comunicare – a trăirilor, stărilor, senzațiilor pe care le percep vizitatorii / elevii în preajma anumitor lucrări – ca motiv de lectură a mesajului artistic.
Loc de desfăşurare Muzeul de Artă
Coordonator proiect Maria Neacșu
Categoria de vârstă 6-17 ani
Numărul maxim de participanți 24 elevi
Perioada organizării Martie 2024
Titlul activităţii 8. Ghid pentru o zi
Scurtă descriere a atelierului Proiectul se va derula astfel: Elevii vor fi împărțiți în trei grupe, fiecare grupă desemnându-și, pe rând, câte un reprezentant-ghid, pentru fiecare sală a muzeului; Elevii astfel desemnați vor primi, individual, câte o prezentare succintă a fiecărui salon, pe care o vor susține în fața colegilor din grupă; Fiecare grupă va fi însoțită de câte un reprezentant al muzeului; Grupele vor vizita saloanele, concomitent, prin rotație, într-un interval de timp dinainte stabilit; La final, elevii vor trebui să voteze cel mai bun ghid al fiecărei grupe.
Loc de desfăşurare Muzeul „Casa Romanței”
Coordonatori proiect Olteanu-Bucur Alexandra, Vasiliu Andrei
Categoria de vârstă 12-18 ani
Numărul maxim de participanți 30 elevi  
Perioada organizării Mai 2024

Pentru a se înscrie la acest program, cadrele didactice vor contacta muzeul pentru realizarea unei programări. Programările se fac la numărul de telefon: 0736.394.086, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00, cu minim 10 zile înainte de data organizării atelierului.

Participanții la ateliere beneficiază de vizită gratuită, doar în muzeul unde se desfășoară proiectul educational programat.

Taxa de participare este de 10 lei/elev pentru fiecare atelier.

Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile și doar în perioadele specificate la fiecare atelier.

Pe lângă participarea la proiectele educaționale, elevii pot să descopere, într-o manieră atractivă și interactivă, expoziţiile de bază şi temporare ale Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească”  Târgovişte.

Tarifele reduse de acces în muzee pentru elevi, sunt următoarele:

–  Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” (include și vizitarea Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești) – 10 Lei

–   Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni – 5 Lei

–   Muzeul de Istorie – 6 Lei

–   Muzeul de Artă – 6 Lei

–   Muzeul „Vasile Blendea” – 5 Lei

–   Casa Atelier „Gheorghe Petraşcu” – 5 Lei

–   Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic – 6 Lei

–  Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România” – 6 Lei

–    Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, Pucioasa – 5 Lei

–    Casa Memorială „I. L. Caragiale” – 5 Lei

–    Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, Pietroşiţa – 5 lei

–    Ansamblul Brâncovenesc Potlogi – 10 lei

–    Peștera Ialomicioarei – 10 lei

–    Casa Atelier „Gabriel Popescu”, Vulcana Pandele – 5 Lei

Aceste tarife sunt valabile începând cu data de 1 ianuarie 2024.

Însoţitorii elevilor, alţii decât cadrele didactice, vor achita taxa de vizitare la preț întreg.

Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

About The Author

Number of Entries : 1683

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.