UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE, A X-A EDIȚIE A CONGRESULUI INTERNAȚIONAL EMI DE ANTREPRENORIAT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE
COMUNICAT DE PRESĂ
Universitatea „Valahia” din Târgoviște a organizat în perioada 10 – 13 septembrie 2024, în Campusul universitar, alături de Institutul EMI din Republica Turcia, cea de-a zecea ediție a Congresului EMI de Antreprenoriat și Științe Sociale.
Evenimentul a reunit peste 200 de specialiști străini din domeniul antreprenoriatului, respectiv al științelor sociale și au fost prezentate 296 de lucrări științifice de la participanți din 23 de țări ale unor reputați profesori, cercetători și doctoranzi de la 185 de instituții.
Joi, 12 septembrie 2024, în Amfiteatrul „Paraschiv Vagu” al Campusului universitar, a avut loc plenul congresului. Printre persoanele care au susținut alocuțiuni s-au numărat Coordonatorul General al Congresului EMI, Conf. univ. dr. Mohammed ABUBAKAR, Președintele Congresului EMI, Prof. univ. dr. Himmet KARADAL, Organizatorul congresului, Lect. univ. dr. Dumitru GOLDBACH, Rectorul Universității din Istanbul Beykent, Prof. univ. dr. Volkan ÖNGEL, Directorul General al Administrației Fundațiilor (EVKAF-Cipru), Prof. univ. dr. Mustafa TÜMER, Directorul Filialei Guba a Universității Pedagogice de Stat din Azerbaijan, Conf. univ. dr. Yusif ALİYEV, Dr. Dababrata CHUWDRY, de la Universitatea Ravensbourne (UK), Directorul General al TÜBİTAK Marmara Technocity (Turcia), Deniz YAYLA, Prof. univ. dr. Ion STEGĂROIU, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Conf. univ. dr. Cătălin NECHIFOR, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, care au expus importanța promovării antreprenoriatului ca pilon esențial în dezvoltarea socio-economică globală, precum și a educației antreprenoriale integrate în sistemele universitare internaționale și au exprimat mulțumirea față de conducerea universității pentru sprijinul acordat în organizarea și derularea congresului.
Rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște, conf. univ. dr. ing. Ioan-Corneliu SĂLIȘTEANU, a transmis un mesaj în care a subliniat importanța schimbului de idei, cunoștințe și inovații în cadrul acestui eveniment, exprimându-și totodată, recunoștința pentru prezența diversă a cercetătorilor și profesioniștilor.
Președintele Senatului universitar, conf. univ. dr. Claudia GILIA, a menționat faptul că într-o lume dinamică, crearea de noi business-uri este esențială, iar cea de-a X-a ediție a Congresului EMI de Antreprenoriat și Științe Sociale a oferit o bună oportunitate pentru prezentarea rezultatelor cercetării, împărtășirea experiențelor și dezvoltarea de noi parteneriate.
La finalul întâlnirii, s-au acordat distincții celor care au contribuit la realizarea acestui congres internațional, în semn de mulțumire și apreciere.
Cu acest prilej, în vederea consolidării mecanismelor de cooperare instituțională, Rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște, alături de Președintele Institutului EMI, au reafirmat angajamentul de a promova și de a susține dezvoltarea științifică și educațională, în beneficiul comunității academice și al societății.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE
Denisa NISTOR
About The Author
Related posts
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.