ZIUA COMUNEI CORBII MARI VA FI SĂRBĂTORITĂ ÎN DATA DE 22 IUNIE!
Primăria și Consiliul Local Corbii Mari vă invită duminică, 22 iunie, la Ziua Comunei Corbii Mari care va fi sărbătorită începând cu ora 13.00, în zona în care se desfășoară târgul comunal.
Activitățile au fost anunțate inițial pentru 25 mai, dar au fost reprogramate din cauza vremii nefavorabile.
”Am promis, ne ținem de cuvânt! ZIUA COMUNEI CORBII MARI va avea loc Duminică, 22 iunie!”, a anunțat primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică. În postarea pe care a făcut-o pe Facebook, pe acest subiect, edilul a continuat:
”Cred că am luat decizia corectă acum două săptămâni, privind reprogramarea acestei sărbători din cauza condițiilor meteo. Ați văzut și dumneavoastră ce-a fost și cred că ar fi fost nedrept să nu ne putem bucura pe deplin de toate activitățile pe care le-am pregătit. Acum o putem face.
De la mic la mare, vom sărbători împreună, cu spectacole pentru toate vârstele și gusturile, concerte, voie bună, foc de artificii! Mai mult, pentru a ne arăta respectul și prețuirea, VOM PREMIA cuplurile de aur, care au împlinit 50 de ani de căsătorie, precum și copiii care au încheiat anul școlar cu media 10 ori au obținut rezultate deosebite la olimpiade”, a subliniat primarul comunei Corbii Mari.
Se anunță a fi o zi plină de evenimente de suflet care îi vor reuni pe fiii comunei, indiferent unde se află aceștia, pentru a-și sărbători așa cum se cuvine locul care pentru ei va însemna întotdeauna ACASĂ.
About The Author
Related posts
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.