//
ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, SĂRBĂTORITĂ ŞI LA TÂRGOVIŞTE Reviewed by Momizat on . COMUNICAT DE PRESĂ: Ziua de 1 Decembrie marchează un moment important din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilva COMUNICAT DE PRESĂ: Ziua de 1 Decembrie marchează un moment important din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilva Rating: 0
You Are Here: Home » Diverse » ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, SĂRBĂTORITĂ ŞI LA TÂRGOVIŞTE

ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, SĂRBĂTORITĂ ŞI LA TÂRGOVIŞTE

ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, SĂRBĂTORITĂ ŞI LA TÂRGOVIŞTE

COMUNICAT DE PRESĂ:

Ziua de 1 Decembrie marchează un moment important din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, în 1918

Ziua Marii Uniri, 1 Decembrie, a fost prilej de sărbătoare și la Târgoviște. Momentul istoric ce marchează împlinirea a 102 ani de la Marea Unire de la Alba Iulia a fost celebrat astăzi de autorități și dâmbovițeni pe platoul din Piața Tricolorului.

 Evenimentul a debutat cu intonarea imnului de stat al României, o slujbă religioasă oficiată de reprezentanți ai Ahriepiscopiei Târgoviștei, și a continuat cu alocuțiuni susținute de către oficialitățile prezente. 

„Să ne unim eforturile, să fim uniți, să acționăm ca o națiune demnă și puternică, să ne respectăm trecutul și prezentul!”– Acesta a fost mesajul lansat astăzi de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, cu prilejul Zilei Naționale a României, un mesaj prin care a transmis că este nevoie să ne amintim de valorile și idealurile pentru care au militat înaintașii noștri la 1918.

„Sunt onorat să mă aflu alături de dumneavoastră, în această zi specială pentru noi toți. Astăzi ne sărbătorim istoria, independența și mai ales eroii.

Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne o pagină de referinţă în istoria României, iar acum 102 ani, la Alba-Iulia, Unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România a devenit realitate.

Viitorul acestei ţări s-a construit cu puterea ideilor şi a faptelor înaintașilor noștri, care au luptat pentru noi, cei care astăzi suntem aici. Avem obligația ca, în numele lor și cu gândul la viitor, să ne respectăm atât trecutul, cât și prezentul.

Suntem și trebuie să rămânem o națiune demnă, iar echilibrul şi respectul faţă cetățenii acestei țări, de valorile noastre fundamentale câştigate prin sacrificii, nu trebuie să dispară, indiferent de vremuri și conducători. Sunt mândru că fac parte din această mare familie greu încercată de-a lungul istoriei, care, prin hotărâre și curaj, a pus mai presus de orice iubirea de țară, dându-ne posibilitatea ca, astăzi, să fim o națiune independentă.

Anul 2020 a fost un an al încercărilor, fie că vorbim de sănătate, fie de siguranța zilei de mâine. Sunt convins însă că, în cel mai scurt timp, vom reveni la normalitatea pe care o merită această țară. Vă doresc tuturor putere și curaj și vă asigur că aveți în mine și în instituția pe care o reprezint un partener implicat, care caută soluții și face eforturi pentru dezvoltarea comunității noastre, pentru a depăși aceste momente dificile, așa cum am făcut-o întotdeauna.

Închei prin a vă îndemna pe toți să priviți această zi ca pe un prilej de sărbătoare și vă transmit cu emoţie:

La mulți ani, români! La mulți ani dâmbovițeni! La mulți ani România!”

La manifestările dedicate Zilei Naționale a României au participat: vicepreședintele Senatului României, Titus Corlățean, vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, administratorul public al județului, Cristian Avanu, prefectul județului Dâmbovița, Aurelian Popa, secretarul județului, Ivan Vasile Ivanoff, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, parlamentari, consilieri județeni, șefi de instituții deconcentrate, reprezentanți ai partidelor politice, reprezentanți ai Garnizoanei Târgoviște, ai Inspectoratului Județean de Poliție, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi, numeroși dâmbovițeni.

Ceremonialul dedicat Zilei Naționale a României s-a încheiat cu depuneri de coroane și jerbe de flori, urmate de defilarea Gărzii de Onoare.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

About The Author

Number of Entries : 1044

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.