//
SENATORUL PSD TITUS CORLĂŢEAN, INTERPELARE PE TEMA COS TÂRGOVIŞTE Reviewed by Momizat on . Astăzi, în prima zi a sesiunii parlamentare, senatorul PSD de Dâmbovița, Titus Corlățean, a transmis o interpelare premierului României și ministrului Economiei Astăzi, în prima zi a sesiunii parlamentare, senatorul PSD de Dâmbovița, Titus Corlățean, a transmis o interpelare premierului României și ministrului Economiei Rating: 0
You Are Here: Home » Politica » SENATORUL PSD TITUS CORLĂŢEAN, INTERPELARE PE TEMA COS TÂRGOVIŞTE

SENATORUL PSD TITUS CORLĂŢEAN, INTERPELARE PE TEMA COS TÂRGOVIŞTE

SENATORUL PSD TITUS CORLĂŢEAN, INTERPELARE PE TEMA COS TÂRGOVIŞTE

Astăzi, în prima zi a sesiunii parlamentare, senatorul PSD de Dâmbovița, Titus Corlățean, a transmis o interpelare premierului României și ministrului Economiei prin care le solicită celor doi demnitari să se implice în salvarea Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgovişte:

INTERPELARE

Adresată: Domnului Florin Vasile CÎȚU, Prim-ministrul României

                 Domnului Claudiu Iulius Gavrin NĂSUI, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

Obiectul interpelării: Salvarea Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște

Stimate domnule Prim-ministru,

Stimate domnule Ministru,

Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște (COST) este singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România.

COST se află de 8 ani în insolvență și riscă să fie definitiv închis, iar angajații să rămână fără locuri de muncă într-o perioadă economică extrem de dificilă.

În data de 19 iunie era programată adunarea creditorilor COST, pentru a aproba modificarea planului de reorganizare a companiei, inclusiv darea în plată a activelor funcționale către stat în contul datoriilor bugetare. Adunarea a fost amânată din cauza lipsei avizului Ministerului Economiei.

„Se amână ședința Adunării Creditorilor până la dat obținerii avizului Ministerului Economiei pentru trecerea activului funcțional industrial «Producere oțeluri de construcții» în proprietatea statului român, prin ministerul de resort, în contul stingerii integrale a creanțelor bugetare , în conformitate cu prevederile OUG nr. 200/18.11.2020 pentru modificarea OUG nr. 60/2019, aprobată prin Legea nr. 222/2019”, a transmis pe 19 ianuarie administratorul judiciar al COS Târgoviște.

Conform Ordonanței de Urgență nr. 200/2020, cererile adresate ANAF de companiile care doresc să dea în plată către stat active funcționale industriale în schimbul ștergerii datoriilor bugetare trebuie însoțite de un aviz favorabil al ministerului de resort.

Menționez, în acest context, că România importă și folosește în construcțiile civile și industriale produse mult mai slabe calitativ, neconforme cu cerințele reale calitative, în timp ce COST și alți producători locali se luptă cu prețurile de dumping pentru a rezista în piață.

Anterior, COST, care are capacitatea de a produce peste 100 de profile de oțel special, a furnizat produse de foarte bună calitate solicitate de industria de apărare a României.

Având în vedere situația prezentată și luând în considerare și promisiunile, unele cu caracter electoral, făcute de către membrii Guvernului din 2020 angajaților COST, vă solicit să-mi răspundeți la următoarele interpelări:

  1. Ce soluții are în vedere Guvernul României pentru salvarea COS Târgoviște?
  2. Care este, în acest context, situația avizului ce trebuie eliberat de Ministerul Economiei pentru darea în plată de către COST a activelor industriale funcționale către stat în contul datoriilor bugetare? Dacă și când estimați că va fi finalizat acest aviz prin semnarea sa de către ministrul Economiei, în baza avizelor favorabile care au fost deja emise, din informațiile pe care le dețin, de structurile subsecvente cu atribuții în domeniu?
  3. Luați în considerare interzicerea folosirii în construcțiile civile și industriale a oțelului-beton fabricat conform STAS 438, care nu corespunde situației geografice a României și înlocuirea cu standardul EN-B500B/C? Toate acestea în contextul în care România se află într-o zonă seismică cu grad ridicat.
  4. Aveți în vedere modificarea cadrului normativ actual astfel încât doar producătorii să poată solicita certificate de conformitate, nu și intermediarii?

Cu stimă,

Senator Titus CORLĂȚEAN

Dâmbovița

Solicit răspuns scris.

Data: 01.02.2021

About The Author

Number of Entries : 1865

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.