STADIUL A DOUĂ PROIECTE IMPORTANTE DIN PUCIOASA, LA MOMENTUL ANALIZEI
Stadiul lucrărilor la două dintre cele mai mari investiții aflate în curs de realizare, în domeniul sanitar în orașul Pucioasa, a fost analizat de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, și administratorul public al județului, Cristian Avanu. Este vorba despre proiectele „Creșterea eficienței energetice a Spitalului Orășenesc Pucioasa” și „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orășenesc Pucioasa”, pe care administrația locală din orașul de pe Valea Ialomiței le implementează cu fonduri europene.
Ambele proiecte, în valoare totală de aproximativ 43.000.000 de lei, vor da șansa locuitorilor din această zonă de a beneficia de investigații și tratamente medicale de bună calitate, realizate chiar în orașul Pucioasa.
De asemenea,Spitalul Orășenesc din localitate va deveni mult mai atractiv pentru medicii specialiști, care vor putea astfel să își desfășoare activitatea într-o unitate sanitară dotată cu echipamente medicale de ultimă generație.
În cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice a Spitalului Orășenesc Pucioasa”, în valoare de peste 32.200.000 de lei, sunt prevăzute următoarele lucrări: înlocuirea acoperișului în șarpantă cu unul în terasă și hidroizolarea acestuia; reabilitarea interiorului spitalului; modernizarea tuturor instalațiilor; reabilitarea termică a anvelopei; înlocuirea sistemului de încălzire cu unul independent din punct de vedere energetic (pompe de căldură, panouri fotovoltaice).
În ceea ce privește „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orășenesc Pucioasa”, proiect a cărui valoare se ridică la aproximativ 10.700.000 de lei, lucrările prevăd reabilitarea, refuncționalizarea și dotarea celor 3 tronsoane de clădire ce alcătuiesc Ambulatoriul integrat.
În cadrul Ambulatoriului integrat se va urmări refuncționalizarea și recompartimentarea minimală a spațiilor cu pereți din gips carton, fără a necesita intervenții complexe asupra pereților existenți, astfel încât noua împărțire pe compartimente să cuprindă toate cabinetele din ambulatoriu, inclusiv spațiile conexe și anexele acestora.
În privința dotărilor, Ambulatoriul va beneficia de: un lift interior nou, care va face legatura între parter și etajul 1 al clădirii; refacerea finisajelor și înlocuirea tâmplăriei interioare; dotarea cabinetelor cu echipamente medicale moderne și eficiente energetic.
În cadrul vizitei, președintele Corneliu Ștefan l-a felicitat pe primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, pentru modul în care sunt realizate aceste două proiecte, în colaborare cu echipa primăriei: „Mă bucur că astăzi, alături de primarul orașului Pucioasa, am putut să constat că două proiecte din domeniul sanitar sunt implementate cu respectarea obligațiilor contractuale asumate. Chiar dacă repet ce am spus și cu alte prilejuri, sănătatea dâmbovițenilor este una dintre prioritățile mele. După cum se știe, și în municipiul Târgoviște se lucrează intens la extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe, la construirea unui corp nou al Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Secției de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență. Este important ca, în întreg județul nostru, unitățile sanitare să beneficieze de lucrări de modernizare și dotare, astfel încât populația să aibă acces mai ușor la serviciile medicale de care are nevoie. Îl felicit pe primarul Constantin Ana și pe echipa alături de care lucrează!”
Corneliu Ștefan a vizitat și șantierul de lucrări de la Colegiul Național „Nicolae Titulescu” din orașul Pucioasa, unde se lucrează la amenajarea curții unității de învățământ. Practic, acestea sunt ultimele lucrări realizate în cadrul proiectul mare de consolidare, reabilitare și modernizare a unității de învățământ. Au fost refăcute împrejmuirea liceului și pavajul, au fost amenajați cei 1.300 mp de spații verzi existenți în curte și s-au plantat 20 de arbori.
Urmare a implementării acestui proiect, Colegiul Național ,,Nicolae Titulescu” din orașul Pucioasa s-a transformat într-o unitate de învățământ modernă și primitoare pentru elevii din Pucioasa și localitățile limitrofe, transmite, printr-un comunicat de presă, Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliul Județean Dâmbovița.
About The Author
Related posts
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.